Sechestru pe conturile și apartamentul lui Raed Arafat în dosarul penal privind achiziția unui elicopter SMURD. Prejudiciul reclamat se apropie de un milion de euro

Dată:

Procurorii militari au pus sechestru pe conturile și apartamentul lui Raed Arafat în dosarul penal în care șeful Departamentului pentru Situații de Urgență este cercetat alături de alte 16 persoane. Ancheta vizează modul în care a fost adus în România un elicopter SMURD, iar prejudiciul estimat în acest caz este de aproape un milion de euro.

Măsura a fost dispusă în dosarul aflat la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel. Raed Arafat este urmărit penal în acest dosar încă din luna aprilie, iar atunci a susținut că este victima unei campanii de discreditare.

Raed Arafat conduce Departamentul pentru Situații de Urgență din ianuarie 2014 și ocupă, în același timp, funcția de secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne.

Dr. Raed Arafat a confirmat pentru Hotnews că ordonanța procurorilor a fost emisă miercuri. El a precizat că sechestrul nu îl vizează doar pe el, ci că măsura a fost luată în cazul a 17 persoane și al trei firme.

Potrivit unor surse judiciare, citate de G4Media, procurorii au decis să pună sub sechestru și conturile reprezentanței Airbus în România, precum și pe cele ale companiei Omniasig, asigurătorul elicopterului.

Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel a anunțat pe 21 aprilie începerea urmăririi penale față de 17 persoane, cercetate pentru contrabandă, în diferite forme de participare, respectiv coautorat, complicitate și instigare. În comunicatul transmis atunci, procurorii nu au făcut publice numele persoanelor cercetate.

Investigația are legătură cu înlocuirea unui elicopter SMURD care s-a prăbușit în urmă cu zece ani, în timpul unei misiuni desfășurate în Republica Moldova. În accident și-au pierdut viața toate cele patru persoane aflate la bord. Aeronava aparținea Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne și a fost distrusă complet.

Potrivit procurorilor, în dosarul de daună deschis în baza poliței CASCO pentru elicopterele instituției, compania de asigurări avea două variante: să plătească Inspectoratului General de Aviație suma asigurată, de 23.343.667,84 lei, echivalentul a 5.270.045,79 euro, sau să înlocuiască elicopterul distrus cu unul similar.

În cele din urmă, reprezentanții Inspectoratului General de Aviație și societatea de asigurare au ales varianta înlocuirii aeronavei. Noul elicopter trebuia să fie echipat la același nivel, inclusiv cu aparatura medicală aflată pe aeronava distrusă.

Prejudiciul reclamat de procurori

Anchetatorii susțin că, în noiembrie 2017, Inspectoratul General de Aviație a preluat noul elicopter pe insula Guernsey, teritoriu aflat sub autoritatea Marii Britanii, dar situat în afara teritoriului Uniunii Europene din punct de vedere al TVA.

Ulterior, elicopterul a fost adus în România. Procurorii afirmă însă că aeronava putea fi folosită doar după îndeplinirea tuturor formalităților vamale, obținerea liberului de vamă și plata sau garantarea taxelor datorate.

Din verificările făcute în dosar, procurorii spun că elicopterul a fost introdus în țară și utilizat fără îndeplinirea acestor proceduri. În opinia anchetatorilor, această situație a produs un prejudiciu de 4.435.269,89 lei, reprezentând TVA care trebuia plătită în vamă.

Ancheta mai arată că persoanele implicate în procedura de despăgubire ar fi permis companiei de asigurări să își îndeplinească obligațiile prin livrarea unui elicopter pentru care nu au fost făcute formalitățile vamale, care nu a primit liber de vamă și pentru care nu a fost achitat TVA-ul datorat. Procurorii susțin că suma de 4.435.269,89 lei reprezintă prejudiciul adus bugetului de stat și, în același timp, un avantaj obținut de societatea de asigurare.

Nu sunt dovezi

După ce a fost audiat în luna aprilie, dr. Raed Arafat a declarat că procurorii nu i-au prezentat dovezi concrete care să indice existența unor fapte penale în ceea ce îl privește.

El a susținut că ancheta ridică semne de întrebare în privința temeiniciei și proporționalității măsurilor luate împotriva sa și a afirmat că este cercetat fără existența unor indicii reale și verificabile.

Tot atunci, șeful DSU a transmis, într-un mesaj video, că a aflat că are calitatea de acuzat înainte de a fi pus oficial sub acuzare pentru complicitate în acest dosar privind elicopterul.

Raed Arafat a respins categoric acuzațiile și a declarat că nu a facilitat niciodată contrabandă, spunând că nu și-a imaginat că ar putea fi acuzat de complicitate la contrabandă cu un elicopter al statului. El și-a exprimat convingerea că, dacă dosarul va ajunge în instanță, judecătorii vor constata că acuzațiile sunt lipsite de temei.

Arafat a mai susținut că includerea numelui său în acest dosar este forțată și artificială și că este acuzat de coordonarea sau sprijinirea unor activități în care spune că nu a avut nicio implicare.

Șeful DSU consideră că asocierea sa cu acest dosar îi afectează imaginea publică și susține că scopul acestor demersuri este compromiterea reputației sale. În opinia lui, ancheta a depășit limitele unei proceduri strict juridice și are caracteristicile unei campanii de discreditare, despre care spune că ar fi influențată și de motive personale, incompatibile cu obligația de imparțialitate pe care ar trebui să o respecte orice instituție publică.

Crina Dobocan

- Publicitate -

spot_img

- Publicitate -

spot_img

Distribuie:

Subscribe

Ultimele Știri

Cele mai citite
Popular