Primăria Oradea a anunțat că, începând de astăzi, Sebastian Lascu preia, temporar, funcția de City Manager al municipiului. Numirea sa vine în contextul dorinței de a continua proiectele aflate în derulare și de a păstra ritmul de dezvoltare al orașului.
Sebastian Lascu are o experiență solidă în domeniul administrației publice locale și județene și declară că este pregătit să ducă mai departe direcțiile strategice ale orașului.
Acesta a transmis un mesaj de mulțumire și încredere față de conducerea municipalității. Lascu a evidențiat și colaborarea bună cu primarul Florin Birta și viceprimarul Teofil Filimon și a afirmat că este onorat să contribuie la dezvoltarea Oradiei, „un oraș care a demonstrat că poate realiza lucruri importante prin muncă, viziune și parteneriat”. Noul city manager spune că pune accent pe transparență, dialog cu cetățenii și continuitate în proiectele majore ale administrației.

Primarul Florin Birta a declarat că numirea lui Sebastian Lascu reprezintă un pas firesc în menținerea performanțelor administrative ale orașului. Edilul și-a exprimat încrederea că experiența și energia noului city manager vor sprijini gestionarea marilor proiecte în derulare și vor aduce un plus în relația cu comunitatea.
Prin această decizie, Primăria Oradea urmărește întărirea echipei executive și eficientizarea activității administrative, în special în ceea ce privește coordonarea proiectelor și serviciilor publice. Autoritățile spun că această nouă etapă vine cu obiectivul clar de a asigura un management performant și stabil pentru municipiu.
Crina Dobocan

