Structura „Octavian Goga”, care aparține Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” din Oradea, va primi elevii și profesorii, după vacanță, într-un spațiu complet renovat. Clădirea este acum modernizată și pregătită să ofere condiții mai bune pentru procesul de învățare, în urma unor lucrări ample de reabilitare.

Copiii au rezultate mai bune atunci când învață într-un mediu în care se simt apreciați, iar profesorii pot lucra mai eficient atunci când au la dispoziție condiții corespunzătoare, este de părere șeful Inspectoratului Școlar Județean Bihor, prof. dr. Alin Ștefănuț.

Procesul educațional este prezentat de Ștefănuț ca un efort comun. El funcționează cel mai bine atunci când școala, familia și comunitatea acționează împreună și urmăresc aceleași obiective pentru copii.

„Fiecare investiție în educație este o investiție în oameni – în încredere, în motivație și în dorința de a reuși. După cum știm, copiii învață mai bine acolo unde se simt valorizați, iar cadrele didactice pot construi educație de calitate acolo unde există condiții adecvate. Educația este rezultatul unui efort comun, care reușește atunci când școala, familia și comunitatea merg în aceeași direcție. De aceea, apreciez implicarea tuturor celor care au contribuit la acest proiect și la crearea unor condiții mai bune pentru copiii noștri.
Mulțumiri Primăriei Oradea pentru susținerea constantă a investițiilor în educație, precum și echipelor de constructori pentru profesionalismul de care au dat dovadă pe parcursul lucrărilor. Mulțumiri tuturor celor implicați!”, a spus insectorul școlar general, Alin Ștefănuț.

Clădirea face parte dintr-un program mai larg al Primăriei Oradea prin care mai multe unități de învățământ din oraș sunt reabilitate energetic și modernizate, cu finanțare europeană prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și alte programe de investiții publice. În total, la nivelul municipiului sunt vizate zeci de școli și grădinițe pentru astfel de lucrări, iar investițiile cumulate depășesc zeci de milioane de euro.
Crina Dobocan











