Școală de vară pentru copii la Muzeul Memorial „Iosif Vulcan”. Ghizi pentru o zi și lecții despre istorie și cultură

Dată:

Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal, cu sprijinul Consiliul Județean Bihor și al Primăriei Municipiului Oradea, organizează o nouă ediție a școlii de vară „Micii ghizi ai Muzeului Memorial „Iosif Vulcan””.

Programul se adresează copiilor cu vârste între 8 și 15 ani și se desfășoară pe durata a două săptămâni.

Copiii vor învăța ce este un muzeu și ce rol are în comunitate. Vor primi informații despre patrimoniu și istorie. Programul include și povești despre copilăria părinților și a bunicilor, dar și despre viața lui Iosif Vulcan, una dintre personalitățile importante ale culturii române.

Participanții vor învăța și cum se face un ghidaj în muzeu. Activitățile pun accent pe comunicare, exprimare în fața unui public și pe transmiterea unei povești într-un mod clar și ușor de înțeles.

Cel mai așteptat moment are loc în sâmbăta ultimei săptămâni. Atunci, copiii devin ghizi pentru câteva ore. Ei își prezintă propriile ghidaje în fața părinților, bunicilor și prietenilor. La final, fiecare copil primește diploma de „Mic ghid muzeograf”.

Activitățile se desfășoară de marți până sâmbătă, între orele 10:00 și 13:00, la Muzeul Memorial „Iosif Vulcan”.

Programul este împărțit în trei serii:

  • Seria I: 7–18 iulie 2026
  • Seria a II-a: 21 iulie–1 august 2026
  • Seria a III-a: 4–15 august 2026

Înscrierile se fac de marți până vineri, între orele 9:00 și 17:00, la numărul de telefon 0742/054.686. Taxa de participare este de 250 lei pentru fiecare program. Numărul maxim este de 10 copii pentru fiecare serie.

Activitățile sunt coordonate de Lavinia Ungureanu, din cadrul Serviciului Științele Naturii și Muzee Memoriale.

Crina Dobocan

- Publicitate -

spot_img

- Publicitate -

spot_img

Distribuie:

Subscribe

Ultimele Știri

Cele mai citite
Popular