Ședința Birourilor Permanente Reunite (BPR) ale Camerei Deputaților și Senatului a fost marcată de un scandal de proporții, după ce reprezentanții puterii au contestat numărul de semnături necesare pentru ca solicitarea de suspendare a președintelui Klaus Iohannis să fie supusă votului plenului reunit. În timpul dezbaterilor tensionate, de pe holurile Parlamentului s-au auzit numeroase țipete ale parlamentarilor implicați.
Anamaria Gavrilă, președinta POT, a afirmat, potrivit celor auzite de pe hol, că solicitarea ei are semnăturile necesare, o treime din totalul numărului parlamentarilor, pentru ca procedura de suspendare să meargă mai departe.
„Domnule Bolojan, noi încercăm să vă ducem două luni la Cotroceni, dvs refuzați”
„Domnule Bolojan, opriți-vă!”, a țipat Gavrilă în sala de ședință. „Avem o treime din semnături! Nu scrie în regulament că trebuie să supuneți la vot! Acum trebuie să ducem la vot în fața parlamentarilor!”, a mai țipat Gavrilă.
„Domnule președinte, nu puteți să ne ignorați orice solicitare. Orice solicitare din partea opoziției este tratată cu ignorare. Trebuie să ne respectați”, se aude un alt parlamentar.
Scandalul pe numărul de semnături a pornit după ce doi parlamentari care au semnat inițial solicitarea și-au retras semnăturile, la scurt timp după ce au plecat din formațiunea SOS România. În ședință, USR a cerut „să se respecte Constituția”, iar Ionuț Moșteanu a anunțat că USR va da cele două semnături despre care Bolojan spune că lipsesc pentru a îndeplini numărul necesar de susținători pentru a merge la vot în plenul reunit.
„Domnule Bolojan, noi încercăm să vă ducem două luni la Cotroceni, dvs refuzați. Nu ați fi «cel mai bun președinte, dar asta ar fi»”, a spus Dumitru Coarnă, parlamentar SOS România, în ședința de BPN, potrivit celor auzite de jurnaliști la ușă.

„Pentru ca discuțiile se duc într-o zonă care nu au nicio legătură cu subiectul, va fac următoarea propunere: aveți 153 de semnături, ca atare nu vă împiedică nimic să depuneți o nouă listă cu semnăturile”, le-a transmis Fenechiu parlamentarilor opoziției, potrivit celor auzite din sală.
„Treaba noastră nu e să numărăm semnături. Trebuie să constatăm ca nu au semnăturile necesare”, spune Daniel Fenechiu, de la PNL, potrivit celor auzite din ședință.
„Eu propun să invităm și presa”, spune Gavrilă.
„Aveți ceva împotrivă dacă vine presa?”, întreabă Gavrilă, dar solicitarea ei este refuzată.
Parlamentar SOS: „Nu vor să respecte Constituția”
Ulterior, într-o declarație oferită presei, Coarnă l-a acuzat pe Ilie Bolojan că „încearcă să scoată de pe ordinea de zi” solicitarea opoziției de suspendare a președintelui Iohannis.
„Avem 157 de semnături. Domnul Moșteanu a spus clar în ședință că semnăturile lipsă ni le asumăm clar noi de la USR și au semnat”.
„Nu vor să respecte Constituția. Vor să-l protejeze pe acest președinte dictator și trădător. Pe domnul Bolojan l-am adus un pic la București. I-am spus să nu aibă impresia că e la CJ Bihor, aici e la București în Parlamentul României. (…) Nu există niciun artificiu ca ei să nu pună pe ordinea de zi suspendarea”.
De asemenea, lidera POT a acuzat că puterea i-a furat din semnăturile depuse.
„Domnul Fenechiu când a văzut că pied situația sub control, iar Bolojan era șocat, a spus că noi nu am depus la dosar întreagă inițiativă scrisă, pentru că ei au sustras-o din dosar”, a declarat Anamaria Gavrilă.
„Ei pot să sustragă din dosar semnăturile, și noi cum putem dovedi asta? Când tu înregistrezi, îți dau ștampilă doar pe prima pagină”.
Procedura de suspendare a președintelui
Pe 16 ianuarie, formațiunea condusă de Gavrilă a anunțat că 161 de parlamentari POT, AUR și S.O.S. România au semnat pentru suspendarea președintelui Iohannis, iar semnăturile au fost depuse la președintele Camerei Deputaților.
Anamaria Gavrilă a declarat că formațiunea sa a inițiat acest demers pentru că România „trebuie să-și păstreze parcursul democratic”.
„Am înregistrat inițiativa de suspendare a lui Klaus Iohannis. Este o inițiativă POT la care s-au alăturat și parlamentari ai partidului AUR și parlamentarii partidului SOS. Sunt în total 161 de semnături. Minim erau necesare 155 pentru a declanșa această procedură de suspendare. Am vrut să vedeți că nu stăm degeaba, ne mișcăm, încercăm, împreună cu AUR, să obținem și o dezbatere în sesiune extraordinară de urgență a acestei inițiative”, a transmis Anamaria Gavrilă.
Potrivit Constituției, în cazul săvârșirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituției, președintele României poate fi suspendat din funcție de Camera Deputaților și de Senat, în ședință comună, cu votul majorității deputaților și senatorilor, respectiv 234, după consultarea Curții Constituționale.
Președintele poate da Parlamentului explicații cu privire la faptele ce i se impută.
Propunerea de suspendare din funcție poate fi inițiată de cel puțin o treime din numărul deputaților și senatorilor, respectiv 155 parlamentari.
Sursa. hotnews.ro