Skip to main content

România – Franța, duel de gală la Oradea: tricolorele testează forța contra campioanei mondiale

 |  Crina Dobocan  | 
Foto: Primăria Oradea
Foto: Primăria Oradea

Naționala feminină de handbal a României își măsoară forțele cu Franța, campioana mondială en titre, în două meciuri amicale programate la Oradea Arena, joi de la ora 18:00 și sâmbătă de la 15:00. Evenimentul, organizat de Federația Română de Handbal în parteneriat cu Primăria Municipiului Oradea, reprezintă un nou prilej pentru publicul bihorean de a urmări handbal de nivel înalt.

La conferința de presă organizată miercuri, reprezentanții administrației locale și ai federației au vorbit despre importanța acestor meciuri în perspectiva Campionatului European din 2026, pe care România îl va găzdui parțial.
Avem obligația să aducem în această sală modernă evenimente sportive de elită. Sprijinul Consiliului Local, inclusiv prin alocarea fondurilor necesare, arată că Oradea este pregătită să fie un reper pe harta sportului european”, a declarat Călin Corpaș, consilier al primarului Florin Birta.

Jucătoarele, motivate de adversar

Căpitanul „tricolorelor”, Lorena Ostase, a lăudat condițiile de pregătire de la Oradea și a subliniat valoarea confruntării cu Franța.
Meciurile amicale sunt esențiale pentru progresul nostru, iar faptul că întâlnim campioana mondială ne motivează și mai mult. Avem nevoie de public alături de noi pentru a demonstra că România poate concura la cel mai înalt nivel”, a spus Lorena Ostase.

Selecționerul Florentin Pera a anunțat că va testa tot lotul convocat, mizând și pe debutul unor tinere jucătoare precum Raicea și Niță.

Vom avea în față un adversar redutabil, dar aceste două partide sunt un test excelent înaintea Mondialului din acest an. Vrem să consolidăm relațiile de joc și să integrăm jucătoarele de perspectivă în nucleul echipei”, a explicat tehnicianul.

Federația pariază pe viitor

Președintele FR Handbal, Constantin Din, a spus că obiectivul pe termen lung este ca Oradea să devină un pol al handbalului românesc.

Organizarea Campionatului European din 2026 trebuie să fie o poveste de succes. Mi-aș dori ca orașul să revină cât mai repede pe harta Ligii Naționale, atât la feminin, cât și la masculin”, a apreciat Din.

Pavel Mercea, președintele Asociației Județene de Handbal Bihor, a salutat sprijinul autorităților, dar a atras atenția că handbalul local are nevoie de mai multă susținere.

Handbalul este sport național, dar aici, la nivel local, încă suntem departe de ce ar trebui”, a adăugat acesta.

Bilete

Organizatorii au transmis că biletele pot fi achiziționate de pe eventim.ro, dar și direct de la casieriile Oradea Arena, în ziua meciurilor. Joi, accesul la case va fi posibil de la ora 15:00, iar sâmbătă de la ora 12:00.

Publicul local este așteptat în număr mare pentru a susține România într-o dublă de prestigiu contra Franței, un adevărat test înaintea marilor provocări internaționale.

Crina Dobocan