După întâlnirile de la București cu președintele Nicușor Dan și cu premierul Ilie Bolojan, premierul Slovaciei, Robert Fico, a fost vineri la Oradea. Liderul slovac a venit în județ alături de Bolojan, cu avionul oficial.

Vizita a adus la aceeași masă conducerea celor două guverne, autorități locale și reprezentanți ai comunității slovace din vestul țării. La întâlnire au participat prefectul județului Bihor, Dragoș Marcel Daniel, primarul Oradiei, Florin Birta, și președintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan. Gazda întâlnirii a fost deputatul Adrian Merka.

Evenimentul a avut loc în Sala Traian Moșoiu a Primăriei Oradea. Au fost prezenți peste o sută de invitați: aleși locali, profesori, preoți și lideri ai slovacilor din Bihor, Banat, Sălaj și Satu Mare. Oamenii au pregătit pentru oaspeți gustări tradiționale, dulciuri și pălincă. Printre produse s-a aflat și turtă dulce în formă de hartă a României, decorată cu simbolurile celor două state.

Delegația a ajuns direct de la aeroport și a fost întâmpinată în fața clădirii de autoritățile locale. După intonarea imnurilor, premierul slovac a analizat sala și tablourile istorice expuse. Reprezentanți ai comunității au spus că acesta a remarcat dimensiunea și aspectul clădirii, dar și felul în care arată orașul.

Primarul Florin Birta a transmis că Oradea este un oraș în care conviețuiesc mai multe etnii și a mulțumit comunității slovace pentru contribuția la dezvoltarea zonei.

Deputatul Adrian Merka, președintele Uniunii Slovacilor din România, a explicat că vizita a avut loc la invitația organizației. El a prezentat pe scurt mesajul lui Robert Fico. Premierul slovac a spus că discuțiile de la București au fost utile și a subliniat relațiile bune dintre cele două țări. A amintit sprijinul Armatei Române în anii 1944–1945 și faptul că România nu a participat la intervenția din 1968 în Cehoslovacia. De asemenea, a mulțumit pentru modul în care este tratată minoritatea slovacă din România și pentru grija față de mormintele soldaților români din Slovacia.

Într-o postare pe pagina oficială a Instituției, prefectul județului Bihor, Dragoș Marcel Daniel, a vorbit despre rolul comunității slovace în zonă. El a arătat că aceasta face parte din identitatea județului și că a contribuit la dezvoltarea locală prin muncă și prin păstrarea tradițiilor. Prefectul a spus că în Bihor relațiile dintre etnii funcționează bine și că acest model trebuie păstrat. El a subliniat că instituțiile trebuie să susțină proiecte bazate pe încredere, dialog și colaborare între oameni.

Premierul Ilie Bolojan le-a transmis slovacilor că apreciază faptul că își păstrează obiceiurile. El i-a descris ca fiind oameni muncitori și respectuoși. Bolojan a dat și un exemplu din copilărie. A povestit că, atunci când mergea la coasă cu tatăl său, lucra uneori alături de cosași slovaci, care țineau un ritm greu de urmat. Premierul a spus că aceste experiențe l-au ajutat să înțeleagă disciplina și seriozitatea lor. El a amintit și de perioada petrecută în satul bihorean Birtin, unde a crescut alături de membri ai comunității slovace.

După discursuri, un grup de slovaci, îmbrăcat în costume populare, a început să cânte. Robert Fico s-a apropiat de artiști și a cântat alături de ei. A intrat în mijlocul oamenilor și a stat de vorbă cu cei prezenți. Unii i-au oferit cadouri, printre care plachete, tablouri și băuturi tradiționale.

La final, membrii delegației au semnat în Cartea de Onoare a orașului. Participanții au rămas în sală și au gustat din produsele aduse. Vizita s-a încheiat cu o fotografie de grup pe treptele Primăriei, după care oficialii slovaci au plecat spre aeroport.
Crina Dobocan



