Skip to main content

Revista „Studii de lingvistică” aniversează 15 ani de existență

 |  Redacţia  | 

În data de 30 aprilie, ora 16.00, în Sala de conferințe a Bibliotecii Universității din Oradea, Facultatea de Litere va aniversa cei 15 ani ai revistei Studii de lingvistică, eveniment dedicat memoriei autoarei Estelle Moline, co-fondator al revistei. Dumneaei a fost profesor la Universitatea din Caen, Franța.

La eveniment vor participa rectorul Universității din Oradea, prof. dr. ing. habil. Constantin Bungău și decanul Facultății de Litere, conf. univ. dr. Veronica Buciuman, precum și cadre didactice ale Universității din Oradea și invitați de la alte universități din Romania și din străinătate (Franța, Canada, Belgia, Israel, Spania), acesta desfășurându-se în mod hibrid.

Florence Lefeuvre si Dejan Stosic, editori invitați ai unui număr omagial al revistei Studii de lingvistică apărut în 2024 și dedicat lui Estelle Moline, vor face o prezentare a acestui număr.

După aceste prezentări, va urma o sesiune de dezbateri scurte în care colegi prezenți în sală și on line vor rememora momente petrecute alături de colega domniilor lor.