Reuniunea națională a coordonatorilor de transplant, în premieră, la Oradea

Dată:

- Publicitate -

spot_img

Oradea a găzduit, între 19 și 21 noiembrie, întâlnirea anuală a coordonatorilor de transplant și a specialiștilor care se ocupă de identificarea potențialilor donatori în moarte cerebrală. Evenimentul, organizat pentru prima dată în acest oraș, a avut loc la Hotelul Continental Forum și a reunit peste 70 de cadre medicale din toată țara.

La deschiderea reuniunii au participat reprezentanți ai Agenției Naționale de Transplant, medici și asistente, cu toții implicați direct în activitatea de donare și prelevare de organe. Printre ei s-au aflat directorul ANT, Genady Vatachki, managerul Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, dr. Gheorghe Carp, neurochirurgul Aurel Mohan, vicepreședintele biroului executiv al Colegiului Medicilor, dr. Carmen Pantiș, dar și specialiștii ATI care fac parte din echipa de coordonare a donatorilor din Bihor – dr. Florian Sabău, dr. Ștefan Pataki, și asistentul șef de la ATI Petru Cotrău. Alături de acești au fost prezente dr. Oana Popa, medic rezident ATI, și asistentele de anestezie Emese Pataki, Aurelia Cheregi și Otto Gergely.

Bihorul are cea mai mare rată de donatori din țară, egală cu rata națională a Franței. Am vrut să ne arătăm recunoștința pentru rezultatele obținute și am ales să organizăm anul acesta, la Oradea, această conferință”, a declarat dr. Guenadiy Vatachki, directorul executiv al Agenției Naționale de Transplant.

La reuniune au participat și coordonatorii regionali din centrele universitare mari: Cluj (Andrei Leșan), Târgu Mureș (Oana Pitea), București (Anca Rotaru) și Iași (Raluca Neagu).

Tema principală a întâlnirii a fost îmbunătățirea modului în care sunt identificați și îngrijiți potențialii donatori, până la momentul în care familia decide dacă acceptă sau nu donarea de organe.

Este pentru prima dată când această întâlnire are loc la Oradea. În anii trecuți, reuniunea s-a desfășurat în alte orașe – București, Constanța, Sibiu sau Sinaia. Dr. Carmen Pantiș a spus că alegerea orașului arată recunoașterea națională a activității echipei locale. Participarea coordonatorilor regionali și a medicilor implicați zilnic în identificarea potențialilor donatori a ridicat nivelul evenimentului. Programul a fost încărcat, cu activități desfășurate pe tot parcursul zilei.

Bihorul se află pe primul loc în țară la numărul de donatori, la egalitate cu Spitalul Floreasca din București, deși are o populație mult mai mică.

Suntem recunoscători pentru munca întregii echipe ATI și pentru sprijinul oferit de conducerea spitalului. Totodată, transmitem condoleanțe și respect familiilor care au spus «da» donării de organe. Le mulțumim pentru darul vieții. Mulțumim, de asemenea, managerului dr. Gheorghe Carp pentru infrastructura și aparatura modernă puse la dispoziție, precum și directorului medical dr. Lucia Daina pentru sprijinul constant oferit”, a transmis dr. Pantiș.

Reuniunea s-a desfășurat pe parcursul a trei zile, cu prezentări, discuții aplicate și sesiuni de lucru, într-un domeniu în care fiecare decizie poate însemna o viață salvată.

Un punct important al reuniunii a fost sesiunea dedicată grefelor osoase, unde s-a discutat despre standarde, trasabilitate și direcțiile noi în utilizarea lor. La eveniment a participat și dr. Andrei Nica, reprezentant al viitoarei Bănci Naționale de Multi-Țesut de la Spitalul Colentina, care a anunțat că instituția va deveni operațională la finalul acestui an.

Totodată, dr. Vlad Costel, medic ortoped la Spitalul „Victor Gomoiu”, a prezentat mai multe cazuri pediatrice în care grefele osoase provenite de la donatori în moarte cerebrală au făcut posibilă salvarea membrelor și au oferit copiilor șansa de a merge în continuare, evitând amputațiile.

Crina Dobocan
Foto: ANT

- Publicitate -

spot_img

Distribuie:

Subscribe

Ultimele Știri

Cele mai citite
Popular