Skip to main content

Reținut de polițiști în Băile Felix după ce a fost prins băut la volan

 |  Crina Dobocan  | 

Un bărbat de 37 de ani, din comuna Sânmartin, județul Bihor, a fost reținut de polițiștii din stațiunea Băile Felix după ce a fost depistat în trafic conducând sub influența alcoolului.

Incidentul a avut loc în dimineața zilei de 3 iulie, în jurul orei 08:45, când polițiștii rutieri l-au oprit pe bărbat pe drumul național DN76, la ieșirea din Băile Felix. În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta avea o concentrație de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat, a transmis Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.

Celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, a precizat Fărcuța.

Ulterior, în urma administrării probatoriului, polițiștii au dispus reținerea sa pentru 24 de ore, acesta fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, faptă prevăzută și pedepsită de Codul Penal.

Polițiștii reamintesc că, pe întreaga durată a procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile prevăzute de legislația în vigoare.

Crina Dobocan