Skip to main content

RER Vest demarează contractarea persoanelor fizice din comuna Sânmartin

 |  Crina Dobocan  |  ,

Începând cu data de 14 octombrie 2024, RER Vest va iniția o campanie de semnare a contractelor de salubritate cu persoanele fizice din comuna Sânmartin și satele adiacente.

Decizia vine ca urmare a delegării serviciului de salubrizare către RER Vest prin Hotărârea Consiliului Local Sânmartin nr. 657/26.09.2024.

Primăria Comunei Sânmartin a hotărât să elimine, începând cu 1 ianuarie 2025, taxa de salubrizare pe persoană, optând pentru încheierea de contracte individuale între locuitori și operatorul de salubrizare RER Vest.

 Astfel, spun reprezentanții RER Vest, campania de contractare are ca scop asigurarea unui serviciu eficient și complet, în conformitate cu Legea nr. 101/2006, care impune obligația încheierii unui contract de salubrizare pentru toți generatorii de deșeuri.

Cum se încheie contractele

Pentru a facilita procesul, agenții RER Vest vor merge din casă în casă, în toate satele comunei, pentru a încheia contractele de salubrizare la domiciliul locuitorilor.

Persoanele care nu vor fi găsite acasă vor primi un pliant cu informații și datele de contact ale agenților.

Documentele necesare pentru semnarea contractului sunt: cartea de identitate și un act de proprietate. În plus, locuitorii trebuie să prezinte pubela neagră, care va fi dotată ulterior cu un CIP.

Semnarea contractului se va face în format digital, direct pe tabletă, iar documentul va fi trimis prin email sau va putea fi ridicat de la Birourile Relații cu Clienții RER Vest din Oradea.

Pentru cei care doresc să schimbe volumul recipientului de colectare, contractul va trebui semnat la Biroul Relații cu Clienții din Oradea, pe strada Moliere nr. 21, cu condiția predării pubelei vechi.

Tarife

Tarifele aplicate de RER Vest sunt reglementate de Hotărârea ADI Ecolect Group Bihor nr. 12 din 04.04.2024 și sunt aceleași pentru toate comunele din Zona Metropolitană Oradea 1B. Sistemul de tarifare este structurat pe tipuri de abonamente, în funcție de volumul pubelei negre prezentate la semnarea contractului:

  • 60 litri: 23,82 lei/lună
  • 120 litri: 27,31 lei/lună
  • 240 litri: 34,29 lei/lună

Abonamentul include o colectare lunară a deșeurilor reziduale, iar toate deșeurile reciclabile vor fi colectate gratuit. Pentru ridicări suplimentare de deșeuri reziduale, tarifele sunt între 3,49 și 13,97 lei, în funcție de volumul recipientului.

Termen-limită

Locuitorii din comuna Sânmartin sunt obligați să încheie contractele de salubrizare până la sfârșitul anului 2024. De la 1 ianuarie 2025, colectarea deșeurilor se va face doar pe baza acestor contracte. Neîncheierea unui contract cu operatorul autorizat poate atrage amenzi cuprinse între 500 și 1000 de lei, conform Legii nr. 101/2006.

Pentru informații suplimentare, locuitorii pot apela Call Center-ul RER Vest la numărul 0374 885 693 sau pot accesa paginile de social media și site-ul companiei, www.rervest.ro.

Cei ce doresc să afle mai multe detalii despre regulile de colectare pot fi aflate din Ghidul de colectare separată a deșeurilor în Zona Metropolitană Oradea 1B disponibil la adresa: https://shorturl.at/kVluy.

Crina Dobocan