Melomanii sunt așteptați marți, 12 noiembrie 2024, ora 19:00, la – Filarmonica de Stat Oradea. Aici va avea loc recitalul „Viola Voyage”. Soliștii invitați sunt Lucian Moraru – violă și Viniciu Moroianu – pian.

Accesul este gratuit  pe baza de invitație emisă de Casieria Filarmonicii de Stat Oradea pentru elevi, studenți și persoanele care au achiziționat un pachet de concerte în cadrul stagiunii 2024-2025!

În program:

• Franz Schubert – Sonata D 821 „Arpeggione”
• Ciprian Porumbescu –  Balada / Arr. Lucian Moraru
• George Enescu – Konzertstück

Partea a II-a

• Giacomo Puccini – Nessun Dorma (Turandot) / Arr. Lucian Moraru
• Lucian Moraru – Borsa (Romanian Folk Suite from Maramures Transylvania)
• Giulio Caccini / Arr. Lucian Moraru – Ave Maria
• Carlos Gardel– Por una Cabeza / Arr. Lucian Moraru
• Lucian Moraru – Improvisation on a theme by Erik Satie ( Jazzy style)
• Erik Satie / Arr. Lucian Moraru – Gnossienne no. 4
• Gerardo Matos Rodriguez / Arr. Lucian Moraru – La Cumparsita

„Viola Voyage este o călătorie a sunetelor ce pornește de la mintea plină de imagini muzicale  a compozitorilor până la concertul live unde visele acestora prind viață prin măiestria interpreților. Acestora le revine rolul de a invita auditorul la un voyage prin fantasmele sonore ale creatorilor.  Un voyage a cărui destinaţie va fi o seară pe care o veți păstra, cu siguranță, în colțul amintirilor prețioase”, a transmis conducerea Filarmonicii.

Lucian Moraru și Viniciu Moroianu vor purta publicul într-o călătorie muzicală prin diferite epoci și stiluri muzicale diverse.

De la sonata Arpeggione de Franz Schubert, o lucrare cu un farmec vienez subtil plină de pasaje de virtuozitate urmată de emblema lirismului instrumental românesc, Balada de Ciprian Porumbescu, partea a I-a va culmina cu piesa de concert pentru violă și pian a celui mai cunoscut dintre compozitorii români, George Enescu.

În partea a doua cei doi interpeți vor îmbogați și mai mult paleta coloristică a serii conducând auditorul prin trasee sonore ale muzicii de operă italiene ale lui Giacomo Puccini, după care vor poposi în armoniile vesele ale Maramureșului prin Borșa lui Lucian Moraru căruia îi vor alterna Ave Maria a lui Giulio Caccini,  o lucrare care are darul de a lumina sufletele ascultătorului  plecând apoi în universul mistic ale compozițiilor lui Eric Satie pe care îl vor experimenta modelându-l prin armonii de jazz ajungând la ultima destinație, ȋntr-o notă pasională, cu piese ce aparțin tangoului sud-american semnate de Carlos Gardel și Gerardo Matos Rodriguez.

Lucrarea pentru arpeggione

Sonata D. 821 Arpeggione de Franz Schubert este singura lucrare compusă pentru instrumentul arpeggione care s-a păstrat până în zilele noastre. Acest instrument era o combinație între chitară și violoncel. Sonata a fost compusă în noiembrie 1824, la o lună după întoarcerea lui Schubert în Viena, după o perioadă de timp petrecută la Zseliz, în Slovacia. Sonata a fost adaptată pentru mai multe instrumente cu corzi, mai ales pentru violoncel, fiind cel mai apropiat instrument de arpeggione. Piesa a fost probabil comisionată de Vincenz Schuster, un prieten al compozitorului și un virtuoz al instrumentului, care fusese inventat doar cu un an înainte. Din păcate, sonata a fost publicată abia după moartea lui Schubert, în 1871, atunci când entuziasmul pentru arpeggione se stinsese deja și nici instrumentul nu mai era unul folosit. Sonata D. 821 Arpeggione este alcătuită din trei mișcări, respectiv: Allegro moderato – Adagio – Allegretto.

Ciprian Porumbescu finaliza cea mai cunoscută compoziție a sa, Balada pentru vioară și orchestră op. 29 la 21 octombrie 1880. Aceasta devine simbolul muzical al durerii și tragismului istoriei românești pe care le reprezintă în toată lumea. Intonațiile folosite de compozitor provin din romanța veche românească și din genul unic românesc, doina. Astfel, Porumbescu a realizat o lucrare bine închegată, plină de melodie, colorată din punct de vedere armonic și echilibrată din punct de vedere formal.

Compozitorul a lucrat la capodopera sa retras în locurile sale natale, de unde a putut schița în tihnă, o pagină muzicală de o rară sensibilitate, plină de poezie și nostalgie, care cuprinde deopotrivă raze de lumină și pete de întuneric și totodată metamorfozează doina, cântecul și jocul bătrânesc. A reușit să întruchipeze în Balada autenticul românesc prin cele mai importante elemente ale sale: freamătul codrului, șoptirile dulci ale păraielor, glasurile de bucium care răsună a jale și șoapta sfântă a sufletului iubit prin trăirile intense ale dragostei.

Dacă Ciprian Porumbescu a devenit unul dintre cele mai mari nume ale istoriei și culturii românești, atunci George Enescu a devenit geniul muzicii românești, cunoscut pe plan internațional. Lucrarea sa, Konzertstück, a fost compusă în anul 1906 pentru o competiție de violă la Conservatorul din Paris și comisionată de Gabriel Fauré pentru scopul menționat. Lucrarea enesciană Konzertstück s-a alăturat pieselor Appassionato de Henri Büsser și Morceau de concert de Léon Honnoré, pentru a pune la încercare virtuozitatea concurenților. Konzertstück combină fuga furioasă cu opririle duble, într-o manieră de scriere lirică. De obicei, piesele scrise pentru competiții nu au rămas în repertoriul interpreților, fapt ce nu este valabil pentru lucrarea enesciană. Aceasta s-a împământenit în programul de concert al violiștilor, care își pot valorifica talentul prin stilul rapsodic, textura franceză impresionistă și elemente folclorice românești.

O capodoperă românească mai puțin cunoscută este lucrarea Borșa de Lucian Moraru. Aceasta păstrează aroma muzicii originale din Transilvania, concepută cu atenție pentru a se potrivi nevoilor tehnice ale celor două instrumente solistice, care își pot pune în evidență virtuozitatea interpretând-o. Piesa alcătuită dintr-o singură mișcare este plină de viață și scrisă într-un ritm tradițional din Transilvania. Textul muzical debutează cu o introducere lentă solistică, însoțită de un acompaniament în tremolo la pian, care reflectă stilistic moliciunea dulce a doinei transilvănene, urmată de o temă ritmică într-un ritm ternar mai rapid. Urmează în continuare un Allegro care aduce în prim-plan ritmurile pline de viață a muzicii tradiționale din Maramureș, cu pasaje într-un tempo alert îmbogățit cu ornamente de o frumusețe autentică românească.

Ave Maria este o arie care îi este atribuită, probabil în mod eronat, compozitorului renascentist Giulio Caccini. Se pare că totuși ar fi fost compusă de compozitorul rus Vladimir Vavilor în jurul anului 1970. El a publicat-o și a înregistrat-o în anul 1970, notând mențiunea de compozitor anonim. Însă, organistul Mark Shakhin se pare că i-a atribuit lucrarea lui Caccini și a transmis partitura mai departe altor muzicieni. Un alt organist, Oleg Yanchenko, a făcut aranjamentul vocal al piesei pentru a fi înregistrat de către mezzosoprana Irina Arkhipova în 1987. În această formă, Ave Maria a devenit cunoscută în toată lumea. Piesa este interpretată frecvent în cadrul ceremoniilor religioase sau în concerte.

Por una Cabeza este o melodie de tango compusă în 1935 de către Carlos Gardel, versurile aparținând lui Alfredo Le Pera. Por una cabeza este o formulă des întâlnită în cadrul curselor de cai și se traduce prin Pentru un cap, referindu-se la victoria sau înfrângerea strânsă dintre doi concurenți. Versurile descriu un bărbat care pariază la cursele de cai și compară pasiunea sa pentru cai cu atracția lui față de femei. Piesa Por una cabeza a devenit cunoscută mai ales în momentul în care a apărut în filmul Scent of a Woman în anul 1992 și ulterior în Schindler’s List în 1993 și în True Lies, 1994.

Alături de Borșa, din creația compozitorului contemporan Lucian Moraru face parte și Improvisation on a theme by Erik Satie. Lucrarea este una cât de poate de diversă, având la bază teme din creația compozitorului francez Erik Satie, prelucrate într-ul still jazz, care dau o aromă a vremurilor apropiate de prezent. În Improvisation on a theme by Erik Satie se îmbină într-un mod armonios clasicul și jazzul.

Gnossiennes este titlul unor piese pentru pian, compuse de Eric Satie și numerotate de la 1 până la 7. Sunt caracterizate prin libertate ritmică și formă experimentală. Termenul de gnossienne apare în dicționarul Larousse din 1865 și descrie dansul ritual din labirintul în care Tezeu învinge Minotarul în mitologia greacă. De asemenea, este posibil ca Satie să fi preluat termenul derivând de la cuvântul gnosis care în limba greacă înseamnă cunoaștere.

Lucrările menționate au fost compuse de Satie la sfârșitul secolului al XIX-lea, după Sarabandes și Trois Gymnopédies. Însă, piesele cu numerele între 4-6 din seria Gnossiennes au fost publicate abia în 1968, la mulți ani după moartea lui Satie. Din această cauză, numerotarea acestora nu corespunde neapărat cu ordinea cronologică în care au fost compuse. Mai mult, Satie probabil nici nu a gândit lucrările ca un set unitar, ci ca piese separate.

Piesa din încheire, La Cumparsita este un tango scris de compozitorul uruguayan Gerardo Matos Rodríguez în anul 1916, cu versuri semnate de argentinienii Pascual Contursi și Enrique Pedro Maroni. La Cumparsita a devenit unul dintre cele mai faimoase tangouri din toate timpurile. Titlul se traduce prin Mica paradă iar prima versiune a sa a fost compusă fără versuri.

Piesa a fost la început un marș, a cărui melodie a fost compusă la începutul anului 1916 de către Gerardo Hernán Matos Rodríguez, care pe vremea aceea era un tânăr student, în vârstă de doar 18 ani, care studia arhitectura la Montevideo. În 8 februarie 1916, prin amicul său Manuel Barca, partitura cântecului a ajuns la șeful de orchestră Roberto Firpo de la cafeneaua La Giralda. După ce a aruncat o privire, Firpo a spus că o poate transforma într-un tango. A adăugat fragmente din două tangouri scrise de el și astfel a luat naștere La Cumparsita în forma actuală, în care a fost cântată pentru prima dată la vechea cafenea La Giralda din Montevideo, Uruguay, unde astăzi se află Muzeul de Tango uruguayan.

Violistul și compozitorul Lucian Moraru a studiat la Universitatea Națională de Muzică din București, dar și la universități din Olanda și Marea Britanie. Și-a început cariera în cadrul Filarmonicii George Enescu din București, susținând totodată concerte în calitate de solist sau membru al unor formații camerale. A colaborat cu dirijori de renume, precum Daisuke Soga, Petre Sbârceam Horia Andreescu și alții. A susținut turnee în România, Suedia, Canada, Grecia, Rusia și Italia. În anul 2005 a fondat grupul instrumental TRAFFIC Strings, cu care a abordat un repertoriu cât se poate de variat de la muzica preclasică până la repertoriul contemproan.

În paralel cu cariera de interpret, Lucian Moraru scrie aranjamente muzicale și orchestrații pentru vioară, violă, cvartet de corzi, clarinet, trompetă, nai și saxofon. A prelucrat lucrări precum Anotimpurile lui Vivaldi, Bolero de Ravel, piese vocale cum sunt O Sole Mio (E. di Capua) sau O Mio Babbino Caro (G. Puccini) sau tangourile lui Astor Piazzolla. Viniciu Moroianu s-a născut la București în 1962 și de timpuriu a fost pasionat de literatură și compoziție. A absolvit Liceul George Enescu și Conservatorul din București, unde a studiat pianul cu Gabriel Amiraș, acompaniamentul cu Suzana Szörenyi, armonia cu Doru Popovici și Pascal Bentoiu și dirijatul cu Constantin Bugeanu. În anul 1973 a susținut primul său recital, iar în 1976 a debutat cu orchestra. Activitatea concertistică însumează peste 1000 de apariții în recitaluri, muzică de cameră sau concerte solistice. Repertoriul său vast cuprinde lucrări ample și prime audiții, de la baroc până la muzica contemporană. A colaborat cu toate filarmonicile din România, precum și cu orchestre din Marea Britanie, Austria, Elveția, Republica Moldova, Bulgaria. Este laureat al unor concursuri de prestigiu din România și Franța. A înregistrat pentru case de discuri din România și Grecia. A devenit Doctor în muzică în anul 2005 și în prezent predă pian la Universitatea de Muzică din București.