Skip to main content

Razii de amploare în Oradea. Peste 1.200 de persoane legitimate și bunuri confiscare în valoare de 150.000 de lei

 |  Crina Dobocan  | 
Foto: Poliția Bihor
Foto: Poliția Bihor

În noaptea de 18 spre 19 octombrie, între orele 22:00 și 06:00, municipiul Oradea a fost scena unei ample acțiuni de tip „razie”, desfășurată de polițiștii din județul Bihor, în colaborare cu jandarmi, polițiști de frontieră și reprezentanți ai altor instituții de aplicare a legii. Scopul: asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, spune Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor.

În cadrul acțiunii, 1.220 de persoane au fost legitimate, iar 583 de autovehicule au fost verificate. Polițiștii au efectuat 603 testări pentru depistarea consumului de alcool și substanțe interzise, în urma cărora șase conducători auto au fost scoși din trafic, fiind considerați un pericol pentru ceilalți participanți la trafic. Autovehiculele acestora, alături de alte șase care nu îndeplineau condițiile de siguranță, au fost oprite din circulație.

Confiscări de bunuri de peste 150.000 de lei

Un alt succes notabil al acțiunii a fost indisponibilizarea a 167 de bunuri, printre care telefoane mobile, bijuterii și produse de lux, toate cu suspiciuni de contrafacere. Bunurile, evaluate la peste 150.000 de lei, au fost descoperite într-un autoturism și au fost ridicate pentru expertiză.

Polițiștii au aplicat 63 de sancțiuni contravenționale, totalizând amenzi în valoare de 43.260 de lei, și au descoperit patru infracțiuni. Printre cei sancționați se numără un șofer din Oradea prins la volan cu o alcoolemie de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat, precum și două persoane suspectate de deținerea unor substanțe cu efecte psihoactive la un eveniment public din Oradea.

Acțiuni similare, programate în continuare

Alina Fărcuța a anunțat că astfel de acțiuni vor continua, fiind parte dintr-o serie de măsuri pentru menținerea unui climat sigur în județul Bihor, descurajând infracționalitatea de orice fel.

Crina Dobocan
Foto: Poliția Bihor