Polițiștii din Bihor au desfășurat, în perioada 26-28 iunie, o amplă acțiune de control în județ și în municipiul Oradea. La razii au participat sute de polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră și reprezentanți ai altor instituții, iar rezultatele arată amploarea verificărilor: aproape 2.700 de persoane legitimate, peste 2.500 de șoferi testați pentru alcool și droguri, sute de amenzi și zeci de infracțiuni descoperite.
Acțiunile au avut ca scop prevenirea faptelor cu violență, depistarea șoferilor care conduc după ce au consumat alcool sau substanțe psihoactive, combaterea vitezei excesive ori neadaptate la condițiile de drum și reducerea accidentelor provocate de abaterile comise de pietoni și bicicliști.
În același timp, polițiștii au urmărit să mențină ordinea și siguranța publică prin razii organizate atât în Oradea, cât și în alte localități din județul Bihor.
Pe parcursul celor trei zile au fost organizate 27 de acțiuni preventiv-reactive în sistem integrat și au fost instituite 70 de filtre rutiere. La controale au participat 559 de polițiști din structurile de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, arme, explozivi și substanțe periculoase, transporturi și acțiuni speciale, alături de 67 de jandarmi, 64 de polițiști de frontieră și reprezentanți ai altor structuri de aplicare a legii.
În total, oamenii legii au legitimat 2.680 de persoane și au efectuat 2.554 de testări pentru depistarea consumului de alcool sau droguri.
La finalul acțiunilor au fost aplicate 480 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 332.348 de lei. Totodată, polițiștii au constatat 65 de infracțiuni, dintre care 17 au fost la regimul rutier.
Cele mai multe amenzi, respectiv 325, au fost date pentru încălcarea regulilor de circulație.
Dintre acestea:
- 178 de sancțiuni au fost aplicate pentru depășirea limitei legale de viteză;
- 21 pentru conducerea sub influența alcoolului;
- 12 pentru depășiri neregulamentare;
- 17 pentru nepurtarea centurii de siguranță;
- 4 pentru opriri neregulamentare;
- 2 pentru folosirea telefonului mobil la volan fără sistem hands-free;
- 7 pentru lipsa inspecției tehnice periodice;
- 14 sancțiuni au fost aplicate bicicliștilor și utilizatorilor de trotinete electrice;
- alte 70 au vizat diferite abateri de la legislația rutieră.
Polițiștii au scos din trafic 55 de șoferi considerați un pericol pentru ceilalți participanți la trafic. În toate cazurile, dreptul de a conduce a fost suspendat, conform legii.
De asemenea, au fost oprite din circulație 47 de autovehicule care prezentau probleme tehnice sau alte deficiențe ce le făceau nesigure pentru trafic. Certificatele de înmatriculare au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.
În același weekend, polițiștii și jandarmii au fost prezenți și la manifestările culturale, artistice și la celelalte evenimente organizate în județul Bihor, unde au asigurat măsurile de ordine publică și au desfășurat activități preventive. Potrivit autorităților, nu au fost înregistrate incidente.
Șoferi prinși băuți la volan. Unul dintre ei a provocat un accident
Pe 27 iunie, la ora 08.27, polițiștii Biroului Rutier Oradea au oprit pe strada Daliei din municipiul Oradea o autoutilitară condusă de un bărbat de 45 de ani, din Oradea. Testarea a indicat o concentrație de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În noaptea de 28 iunie, la ora 03.32, pe DN 76, în localitatea Vașcău, polițiștii Biroului Rutier Beiuș au depistat un bărbat de 50 de ani, din localitate, care conducea un autoturism cu o alcoolemie de 0,74 mg/l alcool în aerul expirat. Acesta a intrat pe sensul opus și s-a ciocnit frontal cu un autoturism condus regulamentar de un bărbat de 70 de ani, din comuna Cărpinet. Accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale, fără victime.
Tot pe 28 iunie, în jurul orei 19.05, pe DN 19, în localitatea Biharia, polițiștii Secției nr. 3 de Poliție Rurală Biharia au depistat un tânăr de 23 de ani, din comuna Acâș, județul Satu Mare, care conducea un autoturism având o concentrație de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În toate cele trei situații au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, iar polițiștii au întocmit dosare penale. Cercetările continuă în fiecare caz.
Dosare penale și pentru șoferi fără permis
În dimineața zilei de 29 iunie, la ora 03.33, pe drumul județean 764C, în localitatea Meziad, polițiștii Secției nr. 2 de Poliție Rurală Beiuș au prins un tânăr de 20 de ani, din localitate, care conducea un moped fără să dețină permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În aceeași zi, la ora 01.30, pe drumul județean 709/E, în localitatea Ghiorac, a fost depistat un tânăr de 18 ani, din localitate, care conducea un autoturism fără a avea permis de conducere.
De asemenea, pe 28 iunie, la ora 15.02, pe drumul județean 191/A, în localitatea Ciutelec, polițiștii Biroului Rutier Marghita au oprit un bărbat de 34 de ani, din comuna Tăuteu, care conducea un ATV neînregistrat și neînmatriculat, fără să dețină permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Și în aceste trei cazuri au fost deschise dosare penale, iar cercetările sunt în desfășurare.
Crina Dobocan

