Partidul Social Democrat (PSD) a definitivat lista candidaților pentru județul Bihor la alegerile parlamentare. Conducerea centrală a partidului a validat numele și ordinea acestora. Potrivit statutului PSD, organizațiile județene înaintează propunerile, dar lista finală, inclusiv ordinea pe care o ocupă fiecare candidat, este stabilită la nivel național. Listele pentru Senat și Camera Deputaților sunt deschise de două persoane noi.
Candidații PSD pentru Senat
Primul loc pe listă este ocupat de medicul și profesorul Aurel Mohan, președintele organizației județene.
După retragerea surprinzătoare a lui Florian Bodog, care a anunțat recent că nu va mai candida, dr. Mohan a preluat poziția eligibilă pentru acest mandat.
Neurochirurg de profesie, Aurel Mohan are șanse semnificative de a deveni senator în noua legislatură.
În ultimele zile, locuitorii din Oradea au putut observa deja primele afișe electorale cu dr. Mohan, chiar dacă acestea nu precizau explicit candidatura sa pentru Senat, în contextul în care lista finală nu fusese încă anunțată.
Pe următoarele poziții ale listei pentru Senat se află Gabriel Traian Ghilea, fiul omului de afaceri Gavrilă Ghilea și subsecretar de stat în Ministerul Dezvoltării, urmat de Carmen Polman, directoarea adjunctă a Casei de Pensii Bihor, și conferențiarul universitar dr. Anca Huniadi. Lista este completată de Nicolae Avram, inspector școlar general adjunct, și Liciniu Venter, managerul Serviciului de Ambulanță Bihor.
Camera Deputaților
Lista PSD Bihor pentru Camera Deputaților aduce câteva surprize.
Pe primul loc se află Corina Ene, primărița comunei Căbești, care a fost realeasă în funcție pentru un nou mandat la alegerile locale din iunie. Decizia de a deschide lista pentru Camera Deputaților o aduce în postura de a renunța la funcția sa actuală, ceea ce va declanșa alegeri pentru Primăria Căbești.
Al doilea loc pe lista pentru Camera Deputaților este ocupat de fostul președinte al PSD Bihor, Ioan Mang (parlamentar din anul 2020)
Liderii partidului, în frunte cu Marcel Ciolacu, au considerat că Mang ar trebui să candideze în propriul județ, asigurându-i o poziție eligibilă.
Pe locul al treilea pe lista de deputați a fost nominalizat Felix Cozma, actualul președinte al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.
Cozma are deja experiență în administrația publică, iar social-democrații bihoreni se bazează pe notorietatea și implicarea sa pentru a câștiga un loc în Parlament.
Pe locul al patrulea pe lista pentru Camera Deputaților afigurează Bekesi Csaba, directorul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Bihor, sociolog și lector universitar.
La Camera Deputaților, lista PSD Bihor este completată de:
- Locul 5, lectorul universitar Adrian Negrea;
- locul 6 – medicul Negrini Sever – Cornelius, directorul medical al Serviciului Județean de Ambulanță Bihor.
- Locul 7, juristul Sergiu David
- locul 8, informaticianul Florin Viorel Popa
- locul 9, profesoara Elena Moțoc-Chivari
- Locul 10, inginerul Claudiu Gligor
- locul 11, inginerul Ciprian – Florian Cacuci
- locul 12, psihologul Anca-Alexandra Ruse
„PSD Bihor mizează pe câștigarea unui mandat de senator și a trei mandate de deputat„, a declarat dr. Aurel Mohan, liderul PSD Bihor.
Crina Dobocan