Guvernul propune prin OUG, reducerea indemnizației pentru titlul de doctor la 500 de lei brut.
Potrivit proiectului de OUG privind măsurile în administrație, „în variantă agreată de coaliție”, și pus în transparență publică de Ministerul Dezvoltării, măsura ar urma să reducă indemnizația doctoranzilor cu 47%.
Conform Art. LIV din proiectul Guvernului, „Prin excepție de la prevederile alineatului (1) al articolului 14 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2026, personalul care deține titlul științific de doctor beneficiază de o indemnizație pentru titlul științific de doctor în cuantum de 500 Iei brut lunar, care se acordă lunar numai dacă își desfășoară activitatea în domeniul pentru care deține titlul și dacă are prevăzute în fișa postului un set de atribuții obiective și cuantificabile care să permită verificarea lunară a modului în care activitatea acestuia este valorificată în mod suplimentar. Cuantumul salarial al acestei indemnizații nu se ia în calcul la determinarea limitei sporurilor/compensațiilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor prevăzută la art. 25.”
În prezent, potrivit Legii-cadru nr. 153/2017, indemnizația pentru titlul de doctor este stabilită la 50% din salariul minim brut pe țară.
În realitate, suma este plafonată de șase ani la nivelul salariului minim din 2018 (1.900 de lei brut), aproximativ 950 lei brut pe lună.
Potrivit noii legi, indemnizația pentru doctoranzi ar urma să scadă la 500 lei brut, ceea ce ar însemna o reducere cu 47%, aproximativ 260 lei net.
Măsura ar urma să fie aplicată imediat și îi vizează pe angajații din sectorul public care dețin titlul de doctor, precum: cadre didactice, personal universitar, cercetători și funcționari publici, în măsura în care își desfășoară activitatea în domeniul în care au obținut titlul și au atribuții prevăzute explicit în fișa postului.


