Lucrările la noul pod de cale ferată peste Crișul Repede, parte integrantă a proiectului de electrificare și modernizare a liniei Cluj-Napoca – Episcopia Bihor – Frontieră, înaintează vizibil. Un pasionat al căilor ferate a surprins, cu ajutorul unei drone, stadiul actual al lucrărilor, prezentând într-un videoclip publicat pe canalul Yannis Trains atât noul pod, aflat în construcție, cât și vechiul pod, care urmează să fie demolat.
Podul se află pe tronsonul Aleșd – Frontieră, ultimul lot al modernizării liniei feroviare Cluj – Frontieră, cu o lungime de 46,74 km. Lucrările sunt realizate de asocierea WEBUILD SPA – Impresa Pizzarotti & C.S.p.A. – SALCEF S.p.A., iar valoarea contractului se ridică la 2,4 miliarde lei fără TVA.

Modernizare de amploare pe traseul Aleșd – Frontieră
Contractul pentru acest tronson a fost semnat în decembrie 2022, având o durată totală de 42 de luni: 6 luni pentru proiectare și 36 pentru execuție. Termenul estimativ pentru finalizarea lucrărilor este decembrie 2026, însă termenul contractual de încheiere este mai 2027.

Lucrările se desfășoară în județul Bihor, pe raza municipiului Oradea și a comunelor Aștileu, Țețchea, Tileagd, Săcădat, Oșorhei și Borș. Printre obiectivele principale ale proiectului se numără:
- Electrificarea și modernizarea liniei pentru viteze de până la 160 km/h;
- 18 km de linie dublă;
- Modernizarea a 4 stații (Tileagd, Oradea Est, Oradea, Episcopia Bihor) și a haltei de mișcare Oșorhei;
- Modernizarea a 4 puncte de oprire, 9 poduri și 17 podețe;
- Reabilitarea a 6 pasaje inferioare și construcția a 2 pasaje noi (Tileagd și Oradea);
- Dotarea a 17 treceri la nivel cu sisteme automate de semnalizare;
- Implementarea sistemului ERTMS (ETCS Nivel 2 și GSM-R) pe întregul traseu;
- Construirea a 7 pasarele pietonale, o clădire nouă pentru călători în stația Oradea Est și o clădire de mentenanță în stația Oradea;
- Realizarea unei substații de tracțiune, a unui centru de electrificare și a rampelor de încărcare/descărcare în stațiile Tileagd, Episcopia Bihor și Hm Oșorhei;
- Montarea de panouri fonoabsorbante pe o lungime de 20,5 km.

Întârzieri și presiuni legate de termenele din PNRR
Potrivit CFR SA, stadiul fizic al lucrărilor pe acest lot era, în luna iulie, de 21,78%. Consultantul general al proiectului este compania franceză EGIS.
Întregul proiect de modernizare a liniei Cluj – Episcopia Bihor este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), însă doar două dintre cele patru loturi au șanse reale să devină funcționale până în august 2026, conform unei analize recente realizate de Club Feroviar.
Asociația Pro Infrastructura (API) avertizează că, deși linia ar putea fi „funcțională” din punct de vedere operativ cu trenuri diesel, obiectivul principal – electrificarea completă – nu va fi atins până în 2026. În plus, lipsa finalizării sistemului de centralizare electronică ar putea impune circulația în regim pendulă, cu riscuri sporite la trecerile la nivel.
Foto captură: YouTube Trains by Yannis
