Skip to main content

Program prelungit la Cimitirul Municipal Rulikowski din Oradea, de Ziua Morților

 |  Crina Dobocan  | 
Foto: Facebook / Romeo Tulkos
Foto: Facebook / Romeo Tulkos

Administrația Domeniului Public (ADP) Oradea anunță că, începând de vineri, 25 octombrie 2024, și până duminică, 3 noiembrie 2024, Cimitirul Municipal Rulikowski va avea un program de vizitare extins, între orele 8:00 și 20:00. Măsura a fost luată pentru a facilita accesul celor care doresc să-și îngrijească mormintele persoanelor dragi înainte de Ziua Morților.

Pentru a evita aglomerația în ziua de vineri, 1 noiembrie 2024, accesul auto în cimitir va fi permis doar vehiculelor care transportă persoane cu handicap locomotor sau mobilitate redusă.

Persoanele care se încadrează în această categorie trebuie să aibă afișată legitimația corespunzătoare pe parbrizul autovehiculului.

Cei care doresc să intre cu autoturismul în cimitir și nu fac parte din această categorie vor putea să o facă doar după achitarea unei taxe de 50 de lei, anunță Loredana Buz, consilier relații publice în cadrul ADP Oradea.

Pe durata acestei perioade, accesul auto se va face prin poarta principală a cimitirului, iar ieșirea prin poarta dinspre Cartierul Europa, pentru a fluidiza traficul și a evita blocajele.

Cei care vin la cimitir pentru a îngriji mormintele au la dispoziție unelte precum lopeți, greble, sape și mături, care pot fi obținute la intrarea în cimitir, pe baza unui act de identitate.

De asemenea, la intrarea principală și la poarta dinspre Cartierul Europa, vor fi amenajate spații speciale unde aparținătorii pot achiziționa flori, candele, lumânări și coroane funerare.

Administrația Cimitirului recomandă cu insistență vizitatorilor să evite aprinderea lumânărilor în apropierea coroanelor din materiale inflamabile, pentru a preveni incidentele neplăcute.

După încheierea acestei perioade, începând din 4 noiembrie 2024 și până la 31 martie 2025, programul de vizitare al cimitirului va fi restrâns, fiind permis între orele 8:00 și 17:00. În ceea ce privește Biroul Programări Înmormântări, Reînnoiri și Evidență, acesta va avea program cu publicul de luni până sâmbătă, între orele 8:30 și 15:30.

Crina Dobocan