Skip to main content

Program de meditații gratuite la Engleză, la final

 |  Teodora Mihai  | 

Oradea. Programul de meditații gratuite la limba engleză, inițiat de Direcția de Asistență Socială Oradea în colaborare cu Babel School, a ajuns la final. Cu acest prilej a fost organizată o festivitate deosebită. Desfășurat pe parcursul anului școlar 2023-2024, programul a oferit sprijin educațional pentru 47 de copii din clasele primare și gimnaziale, sub îndrumarea profesorilor Anca Cheta și Mira Kainz.

Meditațiile s-au desfășurat la Centrul Social Multifuncțional „Rogerius II”, situat pe strada Episcop Ioan Suciu, lângă Orășelul Copiilor. Pe parcursul anului, copiii au beneficiat de o metodă de învățare interactivă, care a combinat studiul limbii engleze cu jocuri și activități practice, menite să facă lecțiile cât mai atractive.

Pentru a marca sfârșitul acestui program educațional, Direcția de Asistență Socială Oradea, împreună cu profesorii coordonatori, au organizat o festivitate de încheiere memorabilă. Elevii din clasele gimnaziale au participat la o serie de jocuri interactive, pregătite special pentru ei de către profesoara Anca Cheta, în timp ce copiii mai mici au fost încântați de surprizele oferite de cealaltă profesoară – Mira Kainz. Aceasta le-a dăruit jucării de pluș reprezentând personaje de animație celebre.

Atmosfera festivă a fost completată de o masă delicioasă, copiii fiind răsfățați cu pizza și delicatese dulci. La finalul zilei, fiecare participant a primit o diplomă de participare, recunoscând efortul și progresul fiecăruia în cadrul acestui program inedit.

„Vreau să le mulțumesc profesoarelor care au venit înspre noi din dorința de a sprijini voluntar copiii din comunitate. Prin astfel de parteneriate putem acoperi mai multe nevoi sociale, iar pentru că demararea acestui program de meditații gratuite la limba engleză s-a bucurat de un mare interes din partea copiilor și părinților, vom continua și extinde acest program din toamnă, urmând să revenim cu detalii pentru cei interesați. Le mulțumesc pe această cale și voluntarilor care ni s-au alăturat pe parcurs”, a declarat Anca Grama, directorul Direcției de Asistență Socială Oradea.

Aceasta a asigurat că, în viitor, instituția pe care o conduce va continua să organizeze proiecte prin care să sprijine copiii comunității în dezvoltarea lor educațională și personală.

Teodora Mihai
Foto: DASO