Profesorii Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” din Oradea au reprezentat România în cadrul mobilității Erasmus+ „Stories in Italy”. Aceasta a fost organizată în perioada 22-26 iunie 2026, în orașul Lecce, Italia. Timp de cinci zile, cadrele didactice au participat la activități educaționale și culturale alături de profesori din Grecia, Turcia și Italia, într-un schimb de experiență care a pus accent pe colaborare, învățare și schimbul de bune practici.
Din echipa României au făcut parte profesorii Călin Serac, Claudia Șpan, Florica Iovan, Ioana Tripon și Claudia Covaci.

Mobilitatea a fost organizată în cadrul proiectului european Sharing Heritage Inclusion Narratives Empathy (SHINE), cu numărul de referință 2024-1-IT02-KA210-SCH-000246275, finanțat prin programul Erasmus+ al Uniunii Europene și coordonat de profesorul Voicu Roxana. Scopul proiectului este promovarea patrimoniului cultural european, a incluziunii și a empatiei prin colaborarea dintre școlile partenere.
Programul din Italia a îmbinat pregătirea profesională cu descoperirea patrimoniului cultural al regiunii. Profesorii au participat la prezentarea școlii gazdă și a programului mobilității, au luat parte la activități prin care participanții s-au cunoscut mai bine și au lucrat împreună, dar și la un atelier dedicat expresiilor uzuale din limba italiană.

În același timp, participanții au descoperit povești și legende locale și au luat parte la o vânătoare de comori organizată în echipe internaționale. Programul a inclus și un atelier despre istoria și legendele pastelor tradiționale italiene, urmat de o activitate practică în care profesorii au pregătit specialități autentice precum orecchiette, sagne ‘ncannulate, cannelloni și tagliatelle.
Schimbul de experiență a continuat prin atelierul intercultural „Mâncare, tradiții, povești și empatie”, dar și prin sesiuni dedicate incluziunii elevilor proveniți din medii dezavantajate și dezvoltării competențelor sociale, interculturale și de comunicare. În timpul activităților au fost realizate fotografii, înregistrări audio și materiale digitale, iar participanții au prezentat și e-book-ul creat pe parcursul proiectului.

Un obiectiv important al proiectului Erasmus+ Sharing Heritage Inclusion Narratives Empathy (SHINE) este construirea unei educații bazate pe respect, colaborare și înțelegerea diferențelor culturale. Activitățile desfășurate la Lecce au arătat că incluziunea începe prin acceptarea fiecărui elev, cu nevoile, calitățile și experiențele sale.
În cadrul atelierelor dedicate schimbului de bune practici, profesorii din România, Grecia, Italia și Turcia au discutat despre soluții prin care elevii proveniți din medii defavorizate sau cu oportunități educaționale reduse pot fi sprijiniți mai eficient. Au fost prezentate activități interactive, metode de lucru în echipă și strategii care îi implică pe toți elevii în procesul de învățare, indiferent de mediul social, cultural sau educațional din care provin.
Empatia a fost una dintre temele centrale ale proiectului. Prin povești, tradiții și activități interculturale, profesorii au fost încurajați să privească lucrurile și din perspectiva celorlalți, să descopere ceea ce îi apropie și să transforme diferențele culturale într-o oportunitate de învățare. Colaborarea în echipe internaționale și dialogul permanent au contribuit la dezvoltarea competențelor sociale și interculturale, necesare într-o Europă tot mai diversă.

Tehnologia a avut, de asemenea, un rol important în desfășurarea proiectului. Profesorii au folosit instrumente digitale pentru a comunica, pentru a realiza materiale multimedia și resurse educaționale și pentru a contribui la realizarea e-book-ului care reunește poveștile, experiențele și rezultatele finale ale proiectului. Platformele digitale au făcut posibilă colaborarea permanentă dintre școlile partenere și schimbul rapid de idei și materiale accesibile tuturor participanților.
Pe lângă activitățile educaționale, profesorii au avut ocazia să descopere și patrimoniul impresionant al regiunii Puglia. La Lecce, oraș cunoscut și sub numele de „Florența Sudului”, au vizitat Catedrala din Lecce, fostul seminar, Muzeul de Artă Sacră din Lecce, Biserica Sfântul Matei, Bazilica Santa Croce, turnul-clopotniță, amfiteatrul roman, centrul istoric, Porta Napoli, obeliscul orașului și Piața Sfântului Oronzo.
Programul cultural a continuat în Castro, unde participanții au vizitat Grotta Zinzulusa, catedrala, portul și Castelul Aragonez. De asemenea, au ajuns și în Bari, unde au descoperit centrul istoric, Bazilica Sfântul Nicolae și Catedrala San Sabino.

Ultima parte a itinerarului a inclus vizite în Polignano a Mare și Alberobello. Cea din urmă este cunoscută în întreaga lume pentru casele tradiționale trulli și face parte din patrimoniul mondial UNESCO.
Prin îmbinarea patrimoniului cultural cu tehnologia și prin promovarea incluziunii și empatiei, proiectul Erasmus+ SHINE arată că educația de astăzi înseamnă mai mult decât transmiterea unor informații. Înseamnă formarea unor tineri deschiși, toleranți, creativi și pregătiți să colaboreze într-o societate europeană tot mai conectată.
Participarea profesorilor Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” la această mobilitate Erasmus+ confirmă încă o dată importanța colaborării dintre școlile europene. Experiența acumulată în Italia, metodele moderne de predare și exemplele de bune practici vor fi valorificate în activitatea de la clasă și vor contribui la promovarea valorilor europene în comunitatea școlară.
Crina Dobocan

