Emil Racoviță a fost un savant, explorator, speolog și biolog român, considerat la nivel internațional fondatorul biospeologiei, adică studiul faunei din subteran – peșteri și pânze freatice de apă. A fost ales membru al Academiei Române în 1920 și a fost președinte al Academiei în perioada 1926 – 1929.

La doar 25 de ani este ales membru al „Societății zoologice” din Franța.

Apoi, participă ca naturalist la expediția antarctică belgiană între anii 1897-1899, la bordul navei Belgica. Efectuează cercetări și analize complexe asupra florei și faunei în Chile, pe țărmurile strâmtorii Magellan și mai ales în zona strâmtorii „Belgica” denumită dupa numele vasului cu care călătorea, denumire dată ca urmare a faptului că pentru un an, din martie 1898 până în februarie 1899, vasul expediției a fost blocat în gheață și strâmtoarea mai sus menționată. Cu ocazia acestui blocaj a studiat fauna și flora din zonă. „Materialul adunat a constituit obiectul unui număr de 60 volume publicate, reprezentând o contribuție științifică mai mare decât a tuturor expedițiilor antarctice anterioare luate la un loc. Savantul român a înteprins un studiu aprofundat asupra vieții balenelor, pinguinilor și a unor păsări antarctice, care i-a adus o reputație bine meritată.”.

În timpul acestei expediții, Emil Racoviță a descoperit balena cu cioc.

Jurnalul său de expediție, publicat ulterior, este o mărturie valoroasă nu doar a vieții și muncii sale, ci și a provocărilor și descoperirilor unice pe care le-a întâlnit în Antarctica. Racoviță a reușit să integreze observațiile biologice cu cele geografice și climatologice, oferind o perspectivă complexă asupra regiunii polare.

După întoarcerea din expediție, Emil Racoviță a continuat să contribuie la știință, devenind unul dintre fondatorii biospeologiei, disciplina care studiază viața în peșteri. În 1920, a înființat la Cluj primul institut de speologie din lume, consolidându-și renumele de vizionar în științele naturale.

Sursa: Apuseni.info