Primii parlamentari din opoziție care anunță că nu votează moțiunea PSD–AUR: „Nu există o soluție reală”

Dată:

spot_img

Primii parlamentari din opoziție care spun clar că nu vor susține moțiunea de cenzură inițiată de PSD și AUR sunt cei din Partidul UNIT. Deși au semnat documentul, aceștia anunță acum că nu îl vor vota marți.

Este vorba despre cei șase parlamentari ai formațiunii, care au intrat în Parlament pe listele POT. Decizia a fost anunțată duminică seara.

Deputatul Andrei Csillag a publicat o postare pe Facebook în care explică poziția grupului. El spune că moțiunea nu aduce soluții reale și acuză PSD că a contribuit la agravarea problemelor economice.

Nu girăm jocurile PSD–AUR. Nu votăm o moțiune fără soluții! O generație întreagă de români, generația părinților noștri, a trăit un destin marcat de muncă grea, întuneric, frig și lipsuri, impuse de un regim crud, construit în jurul ambițiilor de preamărire ale unui singur om. Dar acelea erau, măcar, ambiții pentru și despre România.
Astăzi, acel regim nu a dispărut cu adevărat. S-a metamorfozat. A îmbrăcat hainele democrației, dar a înlocuit visul de preamărire cu unul de «prea-îmbogățire». Iar pentru acest nou scop, generația noastră este chemată, din nou, să suporte sacrificiul8, a scris deputatul pe pagina sa de socializare.

Potrivit acestuia, în jurul datei de 20 aprilie, PSD, despre care afirmă că poartă o mare parte din responsabilitatea pentru dezechilibrele economice, ar fi luat decizii care au adâncit criza. Apoi, pe 28 aprilie, cu sprijinul AUR, situația politică s-ar fi complicat prin depunerea moțiunii de cenzură. El susține că această inițiativă nu vine cu un plan de guvernare și nu propune schimbări reale, ci doar înlocuirea unei persoane.

Csillag mai spune că au existat discuții cu cei care au inițiat moțiunea, însă nu a fost prezentată nicio alternativă concretă de guvernare și nici un program economic diferit.

În același timp, parlamentarii Partidului UNIT au discutat și cu premierul Ilie Bolojan. Din aceste discuții, spun ei, a reieșit că nu există intenția de a schimba politicile aflate în derulare. În opinia lor, miza reală a moțiunii ar fi înlăturarea unui om considerat incomod, nu schimbarea direcției guvernării.

Grupul parlamentar subliniază că a semnat moțiunea doar pentru a grăbi clarificarea situației politice. Ei consideră că România nu își permite un blocaj prelungit, dar spun că votul lor trebuie să țină cont de interesul public, nu de înțelegeri politice din culise.

În același mesaj, Andrei Csillag critică și poziția AUR. El afirmă că formațiunea a susținut inițiativa fără să propună o alternativă reală și că, astfel, ar contribui la o schimbare doar de formă, care nu modifică sistemul existent.

Despre premierul Ilie Bolojan, parlamentarii spun că a fost criticat și de ei pentru modul rigid de aplicare a unor măsuri dure, pentru lipsa de empatie și pentru anumite priorități considerate discutabile. Totuși, aceștia precizează că nu au fost făcute acuzații legate de lipsa de onestitate. În acest context, ei consideră că demersul PSD de a cere schimbarea unui lider incomod, fără modificarea mecanismelor care au generat criza, nu este justificat.

„Am purtat discuții cu inițiatorii. Am căutat să înțelegem soluția propusă. Nu există. Nu există o alternativă de guvernare, nu există un plan economic nou, doar dorința de a schimba un nume.
Am avut, de asemenea, discuții directe cu premierul. Ni s-a confirmat că nu există intenția de a modifica politicile actuale. În aceste condiții, devine evident că miza reală este eliminarea unui personaj devenit incomod, un om care a început să „aprindă lumina” în zone în care interesele vechi preferă întunericul.
În mod surprinzător, Alianța pentru Unirea Românilor a ales să susțină această inițiativă, fără a oferi, la rândul său, o alternativă reală. Prin această poziționare, AUR nu face decât să faciliteze un joc politic al PSD, contribuind la o schimbare de fațadă care lasă sistemul intact.
UNIT a semnat moțiunea pentru a permite clarificarea rapidă a situației politice. România nu își permite un blocaj prelungit. Însă votul nostru trebuie să reflecte interesul public, nu calcule politice de culise.
Premierul Ilie Bolojan a fost criticat, inclusiv de noi, pentru rigiditate, pentru lipsa de empatie în aplicarea unor măsuri dure și pentru priorități discutabile. Însă necinstea nu este o acuzație care i-a fost adusă.
Prin urmare, când PSD solicită sprijin pentru înlăturarea unui om incomod, fără a schimba nimic din mecanismele care au produs criza actuală, avem motive serioase să refuzăm acest demers.
UNIT este un partid format din parlamentari aflați la primul mandat, oameni care au intrat în politică din convingerea că România se află într-un moment decisiv, moment în care putem da pagina către un nou capitol politic. Credem că putem combate clientelismul, nepotismul, sinecurile și corupția, și că putem construi o politică bazată pe merit, responsabilitate și seriozitate.
România are nevoie de stabilitate și de claritate.
Această moțiune nu oferă niciuna dintre ele. Este doar un demers politic menit să ofere un țap ispășitor pentru eșecurile trecutului și să permită continuarea acelorași practici
”, a mai scris deputatul de Bistrița.

Cei șase parlamentari ai Partidului UNIT sunt: Aurora Tasica Simu, președinte și deputat de Cluj; Andrei Csillag, președinte executiv și deputat de Bistrița; Dumitrița Albu, deputat de Diaspora; Călin Groza, deputat de Maramureș; Ștefan Borțun, senator de Tulcea; Gheorghe-Petru Pîclișan, deputat de Botoșani.

Ei au intrat în Parlament pe listele POT, iar anterior au activat ca parlamentari neafiliați după plecarea din acea formațiune.

La aceștia se adaugă încă doi parlamentari care au părăsit PSD: Victoria Stoiciu și Emanoil Neagu.

Crina Dobocan

- Publicitate -

spot_img

- Publicitate -

spot_img

Distribuie:

Subscribe

Ultimele Știri

Cele mai citite
Popular