Primăvara nu începea, în credințele vechi ale românilor, într-o singură zi clară, așa cum apare astăzi în calendar. Pentru oamenii satului, anotimpul nou venea treptat, odată cu schimbarea naturii și cu anumite sărbători. Unii spuneau că primăvara începe la 1 martie, alții credeau că ea vine abia după zilele Babei Dochia, iar momentul adevărat era la Alexii, pe 17 martie, când, după tradiție, toate viețuitoarele ies din pământ. Existau și oameni care socoteau începutul primăverii după treisprezece săptămâni de la Crăciun, când zăpezile se topeau chiar și pe munții cei mai înalți.
În lumea satului, natura era cel mai sigur calendar. Când începeau să apară insectele, când fluturii zburau din nou și mai ales când reveneau păsările călătoare — rândunelele, berzele sau cocorii — oamenii spuneau că iarna a plecat definitiv și nu va mai ninge. Întoarcerea păsărilor era privită ca un semn sigur că viața reîncepe.
Multe obiceiuri aveau rol de protecție și sănătate. La primul tunet din primăvară, oamenii se loveau ușor cu o piatră în frunte sau atingeau fruntea cu o monedă de argint, ca să nu aibă dureri de cap și să fie sănătoși tot anul. Când plugul ieșea pentru prima dată la arat, era înconjurat de trei ori cu tămâie, busuioc și apă sfințită, iar vitele erau stropite pentru a fi ferite de deochi. Prima brazdă era considerată sacră, iar pe ea se puneau pâine și sare, ca pământul să dea rod bogat.
Animalele aveau și ele parte de ritualuri. La prima ieșire a vacilor la pășune, oamenii legau un fir roșu de coada lor, pentru protecție. Se credea că răul nu se apropie de animalul care poartă ceva roșu. Tot primăvara nu era bine să dai semințe din gospodărie înainte să semeni tu primul, fiindcă îți pierdeai norocul la recoltă.
Viața oamenilor era legată de semnele naturii. Dacă cineva auzea întâi brotăceii cântând, trebuia să se dea de trei ori peste cap pentru a feri anul de secetă. Prima barză văzută primăvara avea și ea o semnificație: dacă zbura, anul urma să fie bun și sănătos; dacă stătea pe pământ, se credea că vor apărea boli sau oboseală. Prima rândunică putea spune dacă omul va fi singur sau nu peste vară, iar spălatul pe față imediat după ce o vedeai era considerat bun pentru frumusețe și sănătate.
Un loc important îl avea cucul, pasăre privită ca vestitor al destinului. Dacă îl auzeai cântând și aveai bani în buzunar, urma un an cu belșug. Dacă cânta în dreapta, era semn bun; dacă se auzea din stânga, oamenii se temeau de necazuri. Poziția în care era văzut cucul conta și ea: pe un pom verde însemna sănătate, pe o creangă uscată prevestea boală.
Românii urmăreau atent și animalele mici sau insectele. Primul miel văzut putea arăta starea sufletească a anului: unul alb aducea bucurie, unul negru tristețe. Fluturii aveau și ei rostul lor: roșul însemna sănătate, galbenul boală, iar fluturii albi erau considerați semn rău.
Credințele nu vorbeau doar despre oameni, ci și despre vreme și recolte. Direcția din care se auzea primul tunet arăta unde vor fi cele mai bune roade. Tunetul peste zăpadă era semn de grindină vara. Dacă păsările migratoare reveneau devreme, primăvara urma să fie stabilă. Pomii înfloriți prea repede anunțau secetă, iar o primăvară ploioasă era văzută ca semn pentru o vară uscată.
Toate aceste credințe se leagă de una dintre cele mai cunoscute figuri ale mitologiei românești, Baba Dochia, personaj care simbolizează trecerea dintre iarnă și primăvară. Legenda spune că bătrâna urcă muntele purtând mai multe cojoace și le leapădă pe rând, pe măsură ce vremea se încălzește, până când frigul se întoarce și o prinde nepregătită. Primele nouă zile din martie, numite „Babele”, sunt și astăzi alese de oameni pentru a ghici cum le va merge tot anul, după cum va fi vremea în ziua aleasă.
În vechime, începutul primăverii era legat și de renașterea naturii și a vieții. Sărbători precum Dragobetele marcau momentul în care păsările își făceau perechi și începeau să-și construiască cuiburi, iar oamenii vedeau în asta semnul unui nou ciclu al lumii și al speranței pentru recolte bune.
Pentru oamenii de altădată, aceste obiceiuri nu erau simple superstiții. Ele ofereau explicații pentru schimbările naturii, reguli pentru viața de zi cu zi și un sentiment de siguranță într-o lume dependentă de vreme și de roadele pământului. Primăvara nu era doar un anotimp, ci începutul unui nou an al muncii, al sănătății și al speranței.
Crina Dobocan
