Povestea unui bihorean care a a ajuns în topul agriculturii românești, cu o afacere de zeci de milioane de euro
La marginea orașului Beiuș, într-o zonă unde casele se împletesc cu munții, un fost păstor a ajuns să conducă una dintre cele mai puternice afaceri românești din domeniul fructelor. În peste treizeci de ani, bărbatul a transformat un vis greu de crezut într-o companie evaluată la 35 de milioane de euro.
De la primele zile petrecute cu pe pășunile satului până la halele moderne de astăzi, traseul lui este un exemplu rar de ambiție dusă până la capăt.
Căpșuni perfecte, chiar și în noiembrie
La poalele Apusenilor, serele uriașe atrag privirea de la distanță. În interior, e agitație încă de dimineață. Muncitorii culeg căpșunile cu atenție, fruct cu fruct, din cele 33 de solarii întinse pe patru hectare.

Totul este controlat până la cel mai mic detaliu: căldura, lumina, apa și substanțele nutritive. Aici nimic nu se face „după ochi”.
„Sistemele ne arată de ce au nevoie plantele. Le pregătim soluțiile exact, pe baza apei și a stadiului de creștere. Folosim potasiu, fosfor și tratamente foliare, totul dozat”, explică, la observatornews, inginerul horticol Gabriela Vlad.

Drumul fructelor
După cules, muncitorii duc lădițele în sala de ambalare. Acolo, mișcarea e continuă. Fiecare fruct este ales manual, măsurat și sortat.

„Le verificăm pe toate. Cele mari și frumoase merg în caserole de 250 sau 500 de grame. Cele mici ajung în proiecte speciale, pentru că și ele pot aduce bucurie”, spune antreprenorul Dumitru Gal pentru sursa citată.

Ani de muncă și risc
În spatele afacerii sunt mai bine de zece ani de investiții și încercări. Dumitru Gal este omul din spatele acestor sere. A început fără bani și fără garanții, dar cu multă răbdare.
„Am pornit cu munca de când eram copil, când mergeam la pășunat cu oile familiei și ale celor din sat. Atunci am înțeles ce înseamnă munca grea și lipsurile. Probabil de acolo vine și dorința de a lupta și de a nu renunța”, povestește el.

Astăzi, Dumitru Gal are o echipă de peste 200 de oameni și planuri și mai mari. Din primăvară, va porni un proiect european de trei milioane de euro, pentru un sistem hidroponic modern, ce urmează să fie construit pe alte 24 de hectare.
Pentru antreprenorul din Bihor, traseul spre vârf nu pare să se fi încheiat. De fapt, abia începe.
Crina Dobocan
Foto: Divin Garden/Observatornews
