Sunt seri în care un oraș își dezvăluie sufletul. Marți, 19 august, Oradea și-a lăsat inima să bată în Piața Unirii, sub cerul de vară, într-un amestec de lumină, sunet și respirația comună a mii de oameni. Cea de-a cincea ediție a concertului „Pop Simfonic la Catedrală” a fost un eveniment muzical, dar și un exercițiu de comuniune, un act de credință discretă, o sărbătoare în care frumusețea a fost împărtășită, nu afișată.

Filarmonica de Stat Oradea, prin orchestră și cor, a arătat, încă o dată, că rigorile muzicii clasice nu sunt obstacole, ci porți deschise către emoția populară. Sub bagheta lui Andrei Tudor, dirijor cu aplomb, dar și cu o rafinată delicatețe în gest, sunetele au părut mai degrabă „respirate” decât executate.

Corul de copii „Enjoy Music” a adus prospețime și puritate. Interpretarea în premieră a piesei Ce e speranța – compusă chiar de Andrei Tudor, pe versurile Andreei Andrei – a avut rezonanța unei rugăciuni colective. Această piesă a fost dedicată memoriei Cardinalului Iuliu Hossu, în Anul Cardinalului Iuliu Hossu, declarat prin lege în 2025, amintind de credința, curajul și demnitatea unei mari personalități a istoriei noastre. Iar când copiii cântă despre speranță, parcă adevărul are altă consistență.

Pe scenă au urcat și tinerele speranțe: Roxana Mureșan, Daniel Zmafir, Rebeca Moje, Cristina Pantea, Mara Iaz, Alessia Popa și Adrienn Kiss.

Paula Seling, dialog cu cerul

Firește, Paula Seling, una dintre cele mai apreciate voci ale serii, și-a început recitalul cu un zâmbet cald și o declarație simplă: „Te iubesc, Oradea!”

Publicul a răspuns cu ovații, iar un val de entuziasm pur a depășit orice bariere fizice sau sociale.

Artista a mărturisit însă un mic secret al serii: un accident recent, care i-a afectat clavicula și a necesitat o intervenție chirurgicală. Acest incident a împiedicat-o să-și folosească mâna dreaptă.

Paula a cântat fără a-și mișca mâna dreaptă, ținând microfonul cu stânga și integrându-și întreaga energie corporală în interpretare.

„Cânt cu mâinile, cu picioarele, cu tot corpul… Acum însă nu-mi pot folosi mâna dreaptă, pentru că mi-am fracturat clavicula în urma unui accident. Am fost operată, iar în această seară ar fi trebuit să port încă bandajul”, a spus ea, înainte ca publicul să fie martorul unei interpretări care a depășit limitele obișnuite ale spectacolului.

Repertoriul a fost variat, de la hituri binecunoscute la momente simfonice ce au ridicat în picioare chiar și spectatorii mai tăcuți. Fiecare cântec a fost o invitație la trăire, iar fiecare aplauz a fost răspunsul sincer al publicului care a înțeles frumusețea unui moment împărtășit.

Momentul de confesiune, înaintea piesei „Lasă, Doamne, dor”, a fost de o sinceritate dezarmantă.

„Lasă, Doamne, dor este o piesă pe care am compus-o pe drumuri, fie spre concerte, fie spre casă. Dacă pe drum ne însoțesc Dumnezeu, rugăciunea și dorința de a fi pe drumul care ți-a fost creat — atunci e bine”, a spus ea. În asemenea clipe, muzica ei a devenit rugăciune, iar Piața Unirii s-a transformat într-o catedrală fără ziduri.

Repertoriul ei – de la Ce bine că ești la imnul închinat mamelor și până la imboldul patriotic Hai, Române! – a fost traversat de aceeași intensitate caldă, de aceeași autenticitate.

Energia lui Mihai Georgescu

Dacă Paula Seling a reprezentat grația, Mihai Georgescu – „Miță” de la Bere Gratis – a fost energia. Cu o naturalețe contagioasă, a reușit să transforme piața într-un cor imens. Vino mai aproape a ridicat oamenii în picioare, dar surprizele au venit odată cu reinterpretările: Ioane, Ioane (Mirabela Dauer), Sunt vagabondul vieții mele (Gheorghe Dinică) sau Strada speranței (Corina Chiriac). Fiecare piesă a devenit, în interpretarea lui, o punte între generații, între memoria colectivă și prezent.

Un alt moment cu rezonanță a fost prestația tânărului Ovidiu Lazăr, care a cântat Să nu-mi iei niciodată dragostea (Holograf). Nu a fost un exercițiu de voce, ci o întâlnire cu o tradiție a muzicii românești recent canonizate. Și, peste toate, dialogul său cu Andrei Tudor la pian și cu orchestră a creat senzația unui joc între vârste și timpi.

Maria Mihali, tânăra artistă originară din Maramureș, a adus, la rândul ei, un omagiu mamelor. În vocea ei s-au simțit încă forța și frumusețea unui loc unde tradițiile și valorile sunt vii și respiră firesc. Publicul a primit-o cu emoție, ca pe o promisiune a continuității.

Concertul s-a încheiat într-o imagine de neuitat: toți soliștii, corurile și Orchestra Filarmonicii de Stat Oradea, împreună pe scenă, interpretând „We Are The World”, celebra piesă semnată de Lionel Richie și Michael Jackson. Piața Unirii a devenit o singură voce, o singură respirație. A fost mai mult decât un final – a fost o rugăciune colectivă pentru unitate și vindecare, spusă nu cu vorbe, ci prin muzică.

Ce a rămas, după ecoul ultimelor aplauze? Sentimentul că un oraș întreg a respirat la unison. Că, măcar pentru o seară, oamenii au fost mai buni, mai atenți, mai plini de lumină.

„Pop Simfonic la Catedrală”, organizat de Episcopia Greco-Catolică de Oradea și Filarmonica de Stat Oradea, cu sprijinul Consiliului Județean Bihor, al Primăriei Oradea, al Secretariatului de Stat pentru Culte, al Visit Oradea și al Asociației „Enjoy Music”, în cadrul programului estival INITIO 2025, este dovada că frumusețea, când e împărtășită, are puterea de a vindeca, de a înălța și de a uni.

Crina Dobocan
Foto: Narcis Alexandru