Skip to main content

Pompierii bihoreni au donat sânge pentru copiii și adulții care depind de acesta pentru a supraviețui

 |  Crina Dobocan  | 

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Salonta au donat sânge astăzi, alăturându-se astfel campaniei dedicate Zilei Internaționale a Donatorului de Sânge, marcată anual pe 14 iunie.

Echipa mobilă a Centrului de Transfuzie Sanguină Oradea s-a deplasat la spitalul din Salonta, unde, încă de la primele ore ale dimineții de 11 iunie 2025, pompierii s-au prezentat pentru a sprijini copiii și adulții care au nevoie urgentă de sânge pentru a supraviețui.

Gestul salvatorilor vine în contextul unei săptămâni simbolice, dedicate “dăruirii”, marcând nu doar un moment de solidaritate, ci și un alt gest față de viață și comunitate.

Aceasta este a doua acțiune de donare organizată de pompierii militari bihoreni în ultimele două luni, iar aceștia anunță că vor continua astfel de inițiative menite să salveze vieți.

Suntem alături de toți cei care luptă pentru viață. Donarea de sânge este un gest simplu, dar cu un impact uriaș”, a transmis Camelia Roșca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor.