În 2025, pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” din Bihor au făcut 1.888 de controale la operatori economici, instituții și localități, pentru a preveni incendiile și a proteja oamenii. Cele mai multe controale au fost la firme – 1.175, urmate de instituții – 582 și auditări – 114.
Inspectorii ISU Bihor au găsit peste 11.800 de nereguli, iar peste 2.100 dintre acestea, adică aproximativ 18%, au fost remediate imediat.
ISU Bihor a aplicat 9.857 de sancțiuni, dintre care 1.291 amenzi în valoare de 8.213.000 lei (peste 1.640.000 EURO) și peste 8.000 de avertismente. Numărul de amenzi a scăzut ușor față de 2024, dar valoarea totală a crescut cu 14%.

Activitatea de avizare și autorizare a fost intensă. ISU Bihor a primit 1.705 cereri, cu 74 mai multe decât anul trecut, cele mai multe pentru asistență tehnică (1.093) și autorizații de securitate la incendiu (360). Aproximativ 71% dintre documentații au fost aprobate.
„Din totalul documentațiilor depuse, aproximativ 71% au fost soluționate favorabil, volumul mare de activitate depus pentru asistența tehnică de specialitate sprijinind mediul de afaceri în demersul de finalizare a intrării în legalitate”, a arătat locotenent colonel Camelia Roșca, purtătorul de cuvânt la ISU Bihor.
În județ există 958 de clădiri școlare. Pentru 666 nu este nevoie de autorizație, iar 292 necesită autorizație de securitate la incendiu. Dintre acestea, 225 sunt autorizate, iar 67 încă nu, unele fiind modernizate.

Inspectorii au desfășurat 1.781 de activități de informare preventivă, la care au participat peste 10.000 de persoane, iar personalul operativ al celor 12 subunități ISU Bihor a făcut 1.793 acțiuni de recunoaștere în teren și educare a populației.
Crina Dobocan


