Skip to main content

Pompierii au salvat un câine căzut în Groapa Ruginoasă. Un pompier a escaladat timp de o oră pentru a-l scoate de pe versant

 |  Crina Dobocan  | 

Pompierii militari bihoreni au intervenit duminică, 13 octombrie, pentru salvarea unui câine căzut în ravena Groapa Ruginoasă din Parcul Natural Apuseni.

În jurul orei 13.40, un turist aflat în drumeție în zona Vârtop, a apelat numărul unic de urgență 112, solicitând intervenția echipajelor specializate pentru salvarea unui câine căzut în Groapa Ruginoasă.

La fața locului s-au deplasat imediat, pompierii Stației Ștei, care au constatat că patrupedul căzuse în ravenă, pe o stâncă, la o adâncime de peste 50 de metri, accesul la acesta fiind îngreunat de versanții abrupți și căderile de pietre”, a explicat Camelia Roșca, purtătorul de cuvânt al ISU Crișana.

Echipajul, pregătit pentru astfel de misiuni de salvare în teren montan, a folosit echipamentele speciale din dotare pentru a asigura siguranța intervenției.

Unul dintre salvatori, echipat cu hamuri și coarde de escaladă, a coborât pe peretele abrupt al ravenei (aproximativ 55 de metri), reușind să ajungă la câinele speriat și aflat în pericol de a cădea alte câteva zeci de metri, în gol.

Ajuns la patruped, pompierul l-a asigurat cu hamul de salvare specific și l-a legat de el, pentru a-l putea evacua în siguranță, după care a procedat la escaladarea versantului, reușind în aproximativ o oră, să-l aducă teafăr, la suprafață. Câinele a fost dus ulterior,  de salvatori, în satul de vacanță Vârtop”, a mai precizat Roșca.

Crina Dobocan