Polițiștii au stabilit cum s-a produs accidentul de pe Șoseaua Borșului, soldat cu moartea unui bărbat de 31 de ani

Dată:

spot_img

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, apelul la numărul unic de urgență 112 a fost primit la ora 01.59. La fața locului au intervenit polițiștii Biroului Rutier Oradea, care au efectuat cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.

Din investigațiile polițiștilor a rezultat că un bărbat de 36 de ani, din comuna Hidișelu de Sus, care conducea un autotren cu semiremorcă pe Calea Borșului, drum colector ce face legătura între strada Uzinelor și DN1, nu ar fi respectat indicatorul rutier „Oprire”.

Acesta ar fi pătruns pe DN1 și ar fi efectuat un viraj la stânga, spre Bulevardul Dacia, fără a acorda prioritate de trecere, intrând în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar pe DN1, din direcția Bulevardul Dacia către localitatea Borș.

Autoturismul era condus de un bărbat de 31 de ani, din comuna Borș, județul Bihor. În urma impactului violent, acesta a suferit multiple leziuni și a fost declarat decedat la fața locului.

În urma verificărilor, a transmis Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, polițiștii au constatat că bărbatul de 31 de ani nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Conducătorul autotrenului a fost testat cu aparatul etilotest și cu aparatul drugtest, rezultatele fiind negative.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Serviciului Rutier Bihor continuă cercetările sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru ucidere din culpă și conducerea unui vehicul fără permis.

Crina Dobocan

- Publicitate -

spot_img

- Publicitate -

spot_img

Distribuie:

Subscribe

Ultimele Știri

Cele mai citite
Popular