Skip to main content

Poliția a stabilit cauzele accidentului rutier de pe Drumul Expres, în care un bărbat a murit și altul e grav rănit

 |  Crina Dobocan  | 
Foto: ISU Crișana
Foto: ISU Crișana

Un grav accident rutier s-a produs duminică dimineața, în jurul orei 10:16, pe drumul expres D.N.1Y (centura Oradea), în afara municipiului Oradea. Polițiștii Biroului Rutier Oradea și cei ai Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene au intervenit prompt în urma unui apel la 112, care a anunțat producerea coliziunii.

Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului, s-a constatat că un bărbat de 37 de ani, din Oradea, aflat la volanul unei autoutilitare care se deplasa pe direcția Oradea – Borș, pe banda 1 a drumului, nu ar fi redus viteza la timp și nu ar fi păstrat o distanță de siguranță față de un alt vehicul aflat în față, a explicat comisarul șef de poliție Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bihor.

Astfel, autoutilitara condusă de acesta a lovit din spate o altă autoutilitară staționată parțial pe banda 1, pe partea dreaptă a carosabilului.

Autovehiculul oprit (pe partea dreapta a carosabilului, parțial pe banda 1) nu era semnalizat corespunzător – în spatele acestuia nu fusese amplasat triunghiul reflectorizant de avertizare, iar în cabină nu se afla niciun șofer. În urma impactului, doi bărbați din Satu Mare, în vârstă de 51 și, respectiv, 46 de ani, care se aflau în apropierea autoutilitarei staționate, au fost loviți și proiectați pe carosabil, mai spune Fărcuța.

Tragicul accident s-a soldat cu decesul bărbatului de 51 de ani, care a suferit leziuni incompatibile cu viața și a fost declarat decedat la fața locului. Celălalt bărbat, în vârstă de 46 de ani, a fost rănit grav și a fost transportat de urgență la UPU Bihor pentru îngrijiri medicale.

Conducătorul primei autoutilitare a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a arătat că nu consumase alcool înainte de a se urca la volan.

Polițiștii Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate cauzele și împrejurările producerii accidentului.

Crina Dobocan