Poliția a stabilit cauzele accidentului mortal de sâmbătă de la Miersig
Polițiștii bihoreni au finalizat primele cercetări privind accidentul mortal produs sâmbătă, 4 octombrie, pe drumul județean 792A, în afara localității Miersig.
Potrivit IPJ Bihor, la ora 14:35, polițiștii Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene au fost sesizați prin 112 că un singur autoturism a ieșit în afara carosabilului.
Din investigațiile efectuate la fața locului, s-a stabilit că o femeie de 70 de ani, din Oradea, conducea autoturismul pe DJ 792A, dinspre localitatea Leș. În condiții care urmează să fie clarificate de anchetatori, aceasta a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune laterală cu un copac situat pe sensul opus.
În urma impactului, șoferița și un bărbat de 63 de ani, din comuna Cociuba Mare, au suferit răni grave, care le-au provocat decesul la fața locului. Ambele persoane au rămas încarcerate în urma impactului, pentru una dintre ele fiind necesară intervenția echipajului de descarcerare al ISU Bihor.
„Din investigațiile efectuate de polițiștii rutieri, la fața locului, s-a constatat că, o femeie, de 70 de ani, din municipiul Oradea, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism pe drumul județean 792 A, în afara localității Miersig, dinspre localitatea Leș, județul Bihor, în condiții ce urmează a fi stabilite din cercetări, ar fi pierdut controlul asupra direcției, ar fi părăsit partea carosabilă și ar fi intrat în coliziune laterală cu un copac din afara carosabilului, de pe sensul opus direcției sale de deplasare. În urma accidentului rutier, conducătoarea autoturismului și un bărbat de 63 de ani, din comuna Cociuba Mare, județul Bihor, au suferit multiple leziuni, care, din nefericire, le-au provocat decesul, la fața locului”, a transmis Alin Laza, purtător de cuvânt la Inspectoratul de Poliție Județean Bihor.
Conform informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, accidentul a avut loc în afara localității Miersig și a implicat un singur autoturism.
Polițiștii continuă cercetările sub supravegherea unui procuror, pentru a stabili cu exactitate împrejurările și cauzele producerii tragediei.
Crina Dobocan