Skip to main content

Poduri de prietenie în Vacanța Mare

 |  Teodora Mihai  | 

Ajunsă la a III-a ediție, Școala de Vară s-a desfășurat pe parcursul a trei săptămâni. Învățătoare, profesoare, îndrumători spirituali ai Liceului Greco-catolic, peste 25 de animatori și mulți voluntari au transformat fiecare zi a vacanței într-o amintire de neuitat pentru copiii cu vârste de la 5 la 12 ani.

În perioada 1-19 iulie, peste 150 de copii de diferite confesiuni au participat la Școala de Vară organizată de Episcopia Greco-Catolică de Oradea în colaborare cu Liceul Greco-Catolic din Oradea. Evenimentul s-a desfășurat în diverse spații ale liceului, transformându-le într-un loc animat de creativitate, jocuri și voie bună. Participanții au avut parte de o varietate de ateliere și activități, menite să îmbogățească vacanța de vară.

Școala de Vară, ajunsă la a treia ediție, a adus împreună învățători, profesori, îndrumători spirituali, peste 25 de animatori și numeroși voluntari, care au contribuit la crearea unor momente memorabile pentru copiii cu vârste între 5 și 12 ani. Programul a inclus ateliere de teatru, activități sportive, jocuri cu apă, cluburi de pictură, scriere creativă, modelaj, desen și lecții despre siguranța digitală. În fiecare zi, participanții au fost implicați în inițiativa „Lasă totul și citește”, pentru a promova cititul.

Educație rutieră și de mediu

Pe lângă activitățile zilnice, au fost organizate și sesiuni de educație rutieră și protecția mediului. Inițiativa „Magia Microcosmosului”, susținută de Administrația Apele Române și Gren Life, a fost una dintre atracțiile speciale ale școlii de vară. La finalul evenimentului, fiecare copil a primit o piatră inscripționată cu „Școala de Vară 2024”, un simbol al experienței trăite.

Pentru mine piatra reprezintă rezistență, putere și inteligență. Am devenit un pic mai credincioși pentru că am mers în fiecare zi la biserică”, a spus Eugen.

Olivia, o altă participantă, a adăugat: „Piatra, în cele trei săptămâni mi-a dat mai multă credință pentru că ne-am rugat în fiecare zi și mi-a plăcut… Mi-a plăcut că mi-am făcut mulți prieteni și am putut să mă joc muult!”

Preasfinția Sa Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea, a fost prezent în prima și ultima zi a școlii, exprimându-și aprecierea față de organizatori și participanți.

Dragi copii, vă doresc să știți să fiți cuminți, să alegeți binele și să știți să faceți lucruri minunate, întotdeauna. Să nu pierdeți această piatră, să o păstrați la voi acasă, ca în următoarele luni, până când începe școala, să vă aduceți aminte că ați făcut această Școală de Vară care v-a dat tăria, puterea și forța ca să credeți în Isus și să trăiți în viață frumos și bine!”, a transmis PSS Virgil Bercea.

Părintele Traian Dobrată, coordonatorul activităților, și-a exprimat recunoștința față de toți cei implicați. „Eu vreau să mulțumesc din suflet echipei – toți cei v-au însoțit în aceste zile: doamnele învățătoare, pr. Remus, George, Mihai, și în mod special echipa de animatori și voluntari care au făcut posibile aceste activități. Învățăm și noi, creștem și ne cunoaștem, iar de la an la an suntem tot mai buni. Vă mulțumesc din suflet tuturor! Cred că v-ați distrat în acest timp, iar când ajungeți acasă să îi îmbrățișați pe părinții voștri și să le spuneți că această îmbrățișare vine de la Echipa Școala de Vară”, a spus acesta.

Mărturiile animatorilor și profesorilor au evidențiat importanța acestei experiențe pentru copii și organizatori deopotrivă.

Adonis, unul dintre animatori, a subliniat bucuria de a ajuta și de a împărtăși fericirea copiilor. Profesoara Ioana Sarca a menționat beneficiile activităților alternative la tehnologie, iar învățătoarea Lia Șipoș a remarcat importanța relaționării și comunicării corecte.

Școala de Vară de la Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu” a fost un succes, lăsând amintiri de neuitat în inimile copiilor și consolidând tradiția unei vacanțe pline de învățătură, credință și bucurie. 

Teodora Mihai
Foto: egco.ro/Eugen Ivuț