Peste 225 de elevi ai Liceului Greco-Catolic „Iuliu Maniu” din Oradea au participat la Play Fest – Festivalul învățării prin joc, ediția a II-a. Copiii au fost împărțiți pe ateliere, în funcție de interese și abilități: unii au participat la ateliere de pictură, alții au fost implicați în construcții, colaj, modelaj, jocuri de colaborare sau activități în aer liber, toate având în comun ideea centrală a jocului ca formă de învățare și expresie personală.
Miercuri, 11 iunie 2025, Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu” din Oradea a găzduit cea de-a doua ediție a „Play Fest – Festivalul învățării prin joc”, un eveniment educațional de anvergură națională, desfășurat sub egida UNICEF și a Centrului Step by Step. Tema acestui an, „Culoare și comunitate în mișcare”, a adus împreună peste 225 de elevi din clasele de tip Step by Step ale liceului, implicați activ în ateliere educative și creative.

Evenimentul a început la ora 9:00, în Sala Festivă a unității de învățământ, continuând apoi pe terenul de sport și în alte spații amenajate pentru activități interactive. Copiii au fost împărțiți pe ateliere, în funcție de interese și abilități: unii au participat la ateliere de pictură, alții au fost implicați în construcții, origami, colaje, jocuri de colaborare sau activități în aer liber, toate având în comun ideea centrală a jocului ca formă de învățare și expresie personală.

Cadrele didactice ale liceului au pregătit pentru această zi un program variat, gândit să stimuleze creativitatea, implicarea și cooperarea între elevi. Activitățile au fost adaptate vârstei copiilor și au pus accent pe dezvoltarea socio-emoțională, gândirea critică și lucrul în echipă.
Play Fest s-a desfășurat simultan în peste 100 de creșe, grădinițe și școli primare din 55 de localități din România, reunind peste 10.000 de copii. Festivalul a fost organizat în cadrul Inițiativei „Educația și Dezvoltarea Timpurie a Copilului în România”, derulată de UNICEF în parteneriat cu Centrul Step by Step, având scopul de a promova importanța jocului în procesul educațional timpuriu și de a întări conexiunea dintre școală și comunitate.

Evenimentul a marcat, totodată, și Ziua Internațională a Jocului, stabilită de Organizația Națiunilor Unite pe data de 11 iunie și sărbătorită pentru al doilea an consecutiv în România.

„Astăzi este despre joacă, imaginație și prietenie. Fiecare dintre voi are o superputere: creativitatea! Așa că folosiți-o pentru a descoperi jocuri noi, pentru a inventa povești și pentru a împărtăși bucuria cu toți cei din jur”, le-a transmis elevilor învățătoarea Camelia Țîrț, în deschiderea activităților.

Prin Play Fest, organizatorii și-au propus să celebreze copilăria și să atragă atenția asupra valorii educației prin joc, ca element esențial în formarea armonioasă a fiecărui copil.
Crina Dobocan
