În imperiul rece al beznei, apa este de milenii artizanul unei veșnicii fragile. Ceea ce natura s-a trudit să făurească în milioane de ani, o mână ignorantă sau un picior neatent poate strivi într-o clipă. Iată de ce adâncul își ține ferecate podoabele de privirile oamenilor, amorțite de admirație și măcinate de curiozitate.

Că profunzimile tăcute nu-și etalează decât cu greu frumusețile dăltuite în calcar, stau mărturie săracele reprezentări mintale ale oamenilor despre peșteri văzute ca stâncă sumbră, rece, ternă. Nudă.

Doar celor care au o tenacitate deosebită și agilitate în a se strecura printre pereții de stâncă și mai ales a celor care dovedesc un respect profund față de operele naturii, peșterile își ridică voalul de tăcere și-și lasă spre contemplare splendoarea făurită în calcar.

Muzeu și necropolă deopotrivă, Peștera Urșilor de la Chișcău nu încetează să uimească atât ochiul neavizat al călătorului, cât și pe cel documentat al omului de știință.

Descoperită accidental, în toamna anului 1975, printr-o explozie provocată în timpul lucrărilor la cariera de marmură de la Chișcău, Peștera Urșilor a fost amenajată și intră în circuitul turistic în anul 1980.

Primul om care a intrat în peșteră a fost minerul Traian Curta, prima explorare a peșterii fiind făcută de Clubul de Speologie din Ștei.

Apoi, peștera a fost complet studiată de Muzeul Țării Crișurilor din Oradea și de Institutul de Speologie din Cluj-Napoca.

Forme și formațiuni variate

Motiv de admirație continuă, această perșteră impresionează atât prin dimensiunile sale (aproximativ 1,5 km), cât și prin aglomerația și varietate formelor și formațiunilor carstice, precum și prin densitatea – unică în România, a resturilor fosile ale ursului de peșteră (Ursus spelaeus), considerat a fi dispărut în urmă cu 15-20.000 de ani.

Unicat, de asemenea, este și scheletul ursului de cavernă in situ, păstrat într-o perfectă conexiune anatomică.

Peștera este structurată pe două nivele:

• unul superior, cu o lungime de 847 m, amenajat pentru incursiunea turistică
• unul inferior – de 700 de m, neamenajat, fiind declarat rezervație științifică.

Etajul superior se compune din patru mari galerii:

• Galeria Urșilor, bogată în formațiuni scheletice ale ursului de peșteră.
• Galeria Racoviță
• Galeria Lumânărilor
• Galeria Științifică.

„Mastodontul”, „Racheta cosmică”, „Lacul cu nuferi”, „Ursul din tavan”, „Paletele fermecate”, „Căsuța piticilor”, „Vrăjitoarea”, „Altarul de biserică”, sunt doar câteva dintre denumirile simbolice pe care mintea umană le-a generat, pornind de la asemănările izbitoare cu obiecte din realitate.

Ochiurile limpezi de apă, străjuite de centuri de calcar, denumite gururi, dublează spectacolul impresionant al formațiunilor calcaroase, ca într-un joc al oglinzilor.

„Prima galerie, Galeria Urșilor (cunoscută, de asemenea, sub numele de Galeria Oaselor) găzduiește în jur de 1.500 de exponate, dintre care 140 sunt cranii de urs de cavernă. Totodată, pe pereții galeriei pot fi văzute fel și fel de urme de zgârieturi lăsate de urși pe când au fost captivi în peșteră.
Galeria Emil Racoviță, este cunoscută pentru faptul că adăpostește un schelet complet de urs ce poate fi observat chiar în poziția în care animalul a murit, precum și oasele altor specii de animale dispărute cu secole în urmă, printre care se numără capra neagră, hiena de peștera și leul. Galeria este realmente impresionantă prin numeroasele stalactite, stalagmite și domuri ce se ivesc sub imensa boltă situată la peste 10 metri înălțime.
Cea din urmă galerie, Galeria Luminilor, își întâmpină vizitatorii cu ale sale stalagmite și stalactite desprinse parcă din basme. Acestea au fost modelate de trecerea timpului până când au ajuns să ia forme cu adevărat fascinante. Unele dintre ele sunt atât de deosebite, încât speologii le-au dat chiar și nume. «Lacul cu nuferi», «Mastodontul», «Draperiile din Galeria Urșilor» sunt doar câteva. Galeria se închide printr-un tunel de 16 metri lungime săpat de mana omului, care este însă greu de parcurs de turiști, dar care oferă acces la suprafață – arată unul din ghizii peșterii.

Povestea care a dus la denumirea Peșterii Urșilor

Există numeroase povești locale legate de Peștera Urșilor, însă denumirea are la bază una reală. Speologii au ajuns la concluzia că, din cauza unei căderi de stancă la gura de intrare, peștera a rămas blocată. Astfel, peste 140 de urși au rămas captivi înăuntru pentru totdeauna.
„Se pare că, înfometați fiind, urșii s-au atacat reciproc până când, în final, nu a mai rămas nici unul în viață.
Alți specialiști sunt de părere că peștera era un loc de adăpost pentru urșii de cavernă. La bătrânețe, ca multe alte mamifere ursul de peșteră se retrăgea să moară în același loc ca și strămoșii sau predecesorii săi”, mai arată ghidul.

Intrarea în peșteră se face printr-un pavilion prevăzut cu uși duble (pentru prezervarea microclimatului peșterii) la altitudinea de 482 m, iar ieșirea, printr-o fascinantă „Galerie a Lumânărilor”, urmată de sala „Sfatul bătrânilor”.
Intrarea în peşteră se face în grup de minim 3 persoane cu câte un ghid care îţi va dezvălui multe detalii despre istoricul şi frumuseţile peşterii.

Temperatura constantă a peșterii în tot timpul anului este de +10 grade C și umiditatea, de 97%.

Vizitarea durează aproximativ 45 de minute, grupurile fiind conduse de ghizi autorizați.
Program de vizitare – tot timpul anului, zilnic (cu excepția zilei de luni, în lunile de toamnă – primăvară), între orele 10 și 18.00 (la ora 17 este ultima intrare).

Costul unui bilet este de 40 de lei (8 €) , pentru adulți si pentru copii indiferent de vârstă.

Cuvintele sunt sărace și neputincioase pentru a descrie fascinanta lume a întunericului. Doar ochiul și sufletul uman au puterea să o facă….

Crina Dobocan
Foto: Peștera Urșilor