Peste 60 de copii din Oradea au participat la evenimentul „Dragobete – o legendă cu mesaj preventiv” (FOTO)

Dată:

- Publicitate -

spot_img

Polițiștii bihoreni au organizat, cu prilejul Dragobetelui, un eveniment preventiv la care au participat, activ, peste 60 de elevi de la Colegiul Național „Iosif Vulcan” din Oradea.

Evenimentul, organizat la Muzeul Țării Crișurilor, a găzduit o serie de ateliere interactive și educative, sub genericul „Dragobete – o legendă cu mesaj preventiv”.

Astfel, polițiștii de prevenire bihoreni au discutat cu tinerii prezenți despre metoda „Lover Boy”, de racolare a tinerilor în scopul exploatării sexuale, despre cum să recunoască manipularea și cum să se protejeze pe sine și pe cei dragi și despre prevenirea traficului de persoane.

„Relații toxice, versus relații sănătoase” s-a intitulat atelierul în cadrul căruia s-a dezbătut despre cum se construiesc legături bazate pe respect și siguranţă, cum pot fi identificate semnele unei relații toxice și, totodată, au fost promovate modele de relații sănătoase.

În interacțiunea cu tinerii, polițiștii de la prevenire, alături de reprezentanții Fundației Lampas, le-au prezentat acestora formele pe care le poate îmbrăca violența, inclusiv cea psihologică, cum să recunoască abuzul emoțional și riscurile pe care le implică o relație nepotrivită.

De asemenea, polițiștii de prevenire bihoreni le-au explicat tinerilor care sunt drepturile pe care le au și modalitățile concrete în care pot solicita ajutor, în caz de nevoie.

- Publicitate -

spot_img

- Publicitate -

spot_img

- Publicitate -

spot_img

Distribuie:

Subscribe

Ultimele Știri

Cele mai citite
Popular