Prima parte a sezonului de schi 2026 a adus numeroase incidente pe pârtiile din zona Vârtop și Stațiunea Stâna de Vale. Salvatorii montani din cadrul Serviciului Județean Salvamont Salvaspeo Bihor, aflat în subordinea Consiliului Județean Bihor, au fost solicitați să intervină în peste 30 de cazuri, majoritatea fiind accidente pe pârtiile de schi.
Intervențiile au fost realizate în colaborare cu medicii de la UPU–SMURD Bihor, care asigură, la final de săptămână, un echipaj medical permanent la bazele Salvamont din Vârtop și Stâna de Vale.
În contextul numărului ridicat de accidentări înregistrate pe domeniile schiabile din județ, reprezentanții Salvamont Bihor fac un apel către iubitorii sporturilor de iarnă și transmit o serie de recomandări menite să reducă riscul de accidente grave.
Salvamontiștii îi sfătuiesc pe schiori să folosească echipament adecvat, bine reglat în funcție de greutatea corporală și nivelul de pregătire, și să abordeze pârtiile cu prudență, mai ales la început de sezon, când este nevoie de o perioadă de readaptare. De asemenea, este esențial ca viteza și stilul de schiat să fie adaptate condițiilor fizice, stării zăpezii, dificultății pârtiei, vremii și aglomerației.

Un alt aspect important este respectarea regulilor de circulație pe pârtie: alegerea unei traiectorii sigure, depășirea celorlalți schiori la distanță suficientă, evitarea staționării în zonele înguste sau fără vizibilitate și traversarea pârtiei doar după o atentă verificare a traficului. Urcarea sau coborârea pe jos trebuie făcută exclusiv pe marginea pârtiei.
Salvamont avertizează și asupra respectării semnalizării și marcajelor internaționale ale pârtiilor – de la cele verzi, foarte ușoare, până la cele negre, cu grad mare de dificultate. Totodată, este interzis schiatul în afara pârtiilor amenajate, în pădure, săniușul sau coborârile necontrolate. Utilizarea mijloacelor improvizate de alunecare, precum pungile sau capacele de plastic, este extrem de periculoasă și poate duce la accidente grave.

În cazul producerii unui accident, turiștii sunt rugați să anunțe imediat Salvamont, fie prin Dispeceratul Național Salvamont – Salvamont (0725 826 668), fie prin numărul de urgență 112, oferind informații clare despre ce s-a întâmplat, câte persoane sunt rănite, momentul accidentului și locul exact. Până la sosirea echipelor de intervenție, este recomandată semnalizarea locului accidentului cu o barieră improvizată din schiuri, amplasată la câțiva metri în amonte, precum și protejarea termică și psihologică a victimei.

Salvatorii atrag atenția că, în cazul căzăturilor violente, persoana accidentată nu trebuie mișcată, mai ales dacă există suspiciuni de traumatism de coloană. Intervenția trebuie lăsată exclusiv în sarcina personalului medical sau a salvamontiștilor. De asemenea, transportul accidentaților se face doar cu echipamente speciale, precum targa de pârtie, după imobilizarea corespunzătoare.
Tototdată, Salvamont Salvaspeo Bihor reamintește că echipele pot fi solicitate oricând prin 112 sau 0725 826 668 și îi îndeamnă pe turiști la responsabilitate, pentru ca zilele petrecute la munte să fie sigure și fără evenimente neplăcute.
Crina Dobocan

