Skip to main content

Peste 3 milioane de lei în plus pentru pacienții oncologici

 |  Teodora Mihai  | 

CAS Bihor asigură accesul pacienților oncologici la tratamente adecvate și răspunde prompt nevoilor acestora.

În urma solicitărilor repetate ale Casei Județene de Asigurări de Sănătate Bihor, Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a alocat circa 3 milioane de lei în plus față de bugetul inițial. Această suplimentare a fost confirmată de directorul general al Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Bihor, juristul Dorel Dulău.

„În urma solicitărilor repetate ale furnizorilor de servicii medicale din specialitatea oncologie, mai precis de servicii specifice cost-volum, și prin intermediul doamnei președinte dr. Valeria Herdea, asigurații bihoreni aflați sub tratament oncologic și pacienții din județele limitrofe care se tratează în Bihor, beneficiază din partea CNAS de o suplimentare a bugetului cu peste 3 milioane de lei”, a declarat șeful CAS Bihor.

Dorel Dulău a subliniat importanța monitorizării continue a necesităților și priorităților din sistemul medical bihorean.

„Am instituit practica întâlnirilor online periodice cu furnizorii bihoreni de servicii medicale. În fiecare joi, între CAS Bihor și furnizorii oncologici au loc astfel de întrevederi care facilitează schimbul continuu de informații profesionale cu scopul asigurării medicamentelor necesare tratamentului oncologic în timp util și conform prevederilor legale”, a explicat acesta.

Conform procedurii operaționale, CJAS Bihor a transmis CNAS sesizările venite din partea furnizorilor de servicii oncologice referitoare la necesitatea constituirii unor stocuri-tampon de medicamente. Răspunsul CNAS a fost prompt, alocându-se peste 3 milioane de lei în plus pentru pacienții oncologici din Bihor și cei din alte județe care se tratează în județul nostru.

Fondurile, distribuite

Cei 3.050.000 lei, primiți pe 20 iunie, au fost repartizate chiar a doua zi celor trei unități sanitare cu paturi care derulează Programul Național de Oncologie, în vederea constituirii stocului de urgență pentru medicamentele cost-volum. De asemenea, farmaciile cu circuit deschis au primit sumele necesare pentru plata rețetelor oncologice cu același tip de medicamente.

„Suplimentarea alocării bugetare pentru domeniul serviciilor oncologice este cu atât mai necesară cu cât județul nostru se poziționează pe un nedorit loc fruntaș după numărul bolnavilor oncologici”, a adăugat directorul general al CAS Bihor.

„Noi, ca instituție, trebuie să luăm măsurile necesare și să alocăm bani suficienți acoperirii și decontării serviciilor medicale aferente acestei specialități oarecum aparte, atât din perspectiva numărului mare de pacienți, cât și din cauza gravității bolii”, a concluzionat Dorel Dulău. 

Teodora Mihai