Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anunțat că a stabilit lista fermierilor care vor intra în control în cadrul Campaniei 2026. Eșantionul a fost extras din baza de date a instituției și include 14.802 fermieri care vor fi verificați pentru a se vedea dacă îndeplinesc toate condițiile necesare pentru acordarea plăților.
Inspectorii APIA vor analiza respectarea criteriilor de eligibilitate, a normelor de condiționalitate și a cerințelor specifice pentru intervențiile solicitate de fiecare fermier. Tipul verificărilor diferă în funcție de motivul pentru care fiecare beneficiar a fost inclus în eșantionul de control.
Pentru verificările din teren care vizează condiționalitatea și intervențiile din sectorul vegetal au fost selectați 11.025 de fermieri. Controalele se vor desfășura pe o suprafață totală de aproximativ 1.610.324 de hectare.
În ceea ce privește sectorul zootehnic, APIA va controla 4.433 de fermieri care au solicitat intervenții de ajutor pentru animale.
Ciprian Novac, manager public APIA CJ Bihor, precizează că o parte dintre fermieri apar în ambele categorii, deoarece au fost selectați atât pentru verificările din sectorul vegetal, cât și pentru cele din sectorul zootehnic. Din acest motiv, totalul fermierilor din cele două liste nu este egal cu numărul de 14.802 fermieri incluși în eșantionul de control.
Potrivit Procedurii operaționale privind controlul clasic în teren, aplicabilă în Campania 2026, APIA trebuie să încheie toate verificările la fața locului pentru cererile de plată aflate în eșantion până cel târziu la data de 15 octombrie 2026.
Unele obligații și cerințe specifice vor fi verificate ulterior, în funcție de situație, pe timpul iernii sau în primăvara anului următor.
APIA atrage atenția că fermierii care nu permit inspectorilor să efectueze controlul la fața locului riscă să piardă sprijinul financiar. În cazul în care verificările sunt refuzate, cererea de plată va fi respinsă, conform prevederilor legale.
La fel ca în fiecare campanie, reprezentanții APIA spun că mizează pe colaborarea fermierilor pentru ca toate controalele să se desfășoare fără probleme și pentru ca respectarea condițiilor de eligibilitate aferente intervențiilor solicitate la plată să poată fi verificată în termen.
Crina Dobocan

