Inspectoratul Școlar Județean Bihor organizează joi, 21 mai 2026, o nouă ediție a „Târgului Meseriilor”, un eveniment dedicat elevilor care trebuie să își aleagă drumul profesional.
Evenimentul va avea loc la Sala Sporturilor „Antonio Alexe” din Oradea și începe la ora 9.00. Scopul principal este să îi ajute pe elevii de gimnaziu să înțeleagă mai bine ce opțiuni au pentru viitor, mai ales în zona învățământului tehnologic și a celui dual, la nivelul județului Bihor.
La această ediție vor participa 15 unități de învățământ din Oradea și din județ. Fiecare școală va avea propriul stand, unde va prezenta ofertele educaționale.
Școlile vin în parteneriat cu firme și companii locale. Împreună, acestea vor oferi informații clare despre calificările pe care elevii le pot obține, despre perioadele de practică din timpul studiilor, dar și despre șansele reale de angajare după terminarea școlii.
Până acum, peste 1.200 de elevi de gimnaziu s-au înscris pentru a vizita târgul. Aceștia sunt interesați să afle mai multe despre traseul profesional pe care îl pot urma în zona tehnologică.
Pe durata evenimentului, elevii vor putea vorbi direct cu alți elevi, cu profesori și cu specialiști din mediul economic. De asemenea, vor exista demonstrații practice pentru mai multe meserii, iar participanții vor primi răspunsuri la întrebările legate de viitorul lor educațional și profesional.
Crina Dobocan

