Skip to main content

„Permis pentru viitor”: MOL și Fundația Pentru Comunitate oferă o nouă șansă tinerilor din medii defavorizate

 |  Crina Dobocan  | 

Programul „Permis pentru viitor”, prin care tinerii cu posibilități materiale reduse pot beneficia de finanțare pentru școala de șoferi, a ajuns la cea de-a 11-a ediție. MOL România și Fundația Pentru Comunitate au deschis oficial înscrierile, iar cei interesați pot aplica până la 27 ianuarie 2026.

Lansat în urmă cu zece ani, programul a sprijinit deja 412 tineri să își urmeze cursurile pentru obținerea permisului de conducere. Dintre aceștia, 201 au finalizat cu succes pregătirea, majoritatea pentru categoria B.

Programul se adresează tinerilor cu vârste între 18 și 25 de ani din toată țara, care provin din medii defavorizate și pentru care permisul de conducere poate însemna acces la un loc de muncă sau o evoluție în carieră. Sunt acoperite costurile pentru categoriile B, C și D, dar și pentru vehicule speciale precum tractoare agricole sau forestiere, tramvaie și troleibuze.

„Permisul de conducere poate schimba o viață. Poate părea un pas mic, dar pentru mulți tineri înseamnă independență și șansa la un job mai bun”, a declarat Gábor Mozga, CEO al MOL România. Acesta a subliniat că programul face parte din angajamentul companiei de a investi în oameni și în comunitățile în care activează.

Cum se pot înscrie tinerii

Înscrierile se fac online sau prin poștă, iar dosarul necesită completarea unui formular și depunerea a cinci documente obligatorii. Toate informațiile sunt disponibile pe site-ul Fundației Pentru Comunitate, la secțiunea dedicată programului.

Tinerii pot depune solicitările de finanțare timp de două luni și în această perioadă organizatorii oferă celor interesați toate informațiile necesare pentru întocmirea și transmiterea proiectelor. Formularul de înscriere este simplu și poate fi accesat împreună cu lista celor cinci documente obligatorii pe website-ul Fundației Pentru Comunitate https://pentrucomunitate.ro/permis. Răspundem prin telefon și mail la toate întrebările primite atât din partea persoanele interesate, cât și de la organizațiile care se ocupă cu tinerii din medii defavorizate. Finanțarea obținută pentru proiectele selectate acoperă toate cheltuielile școlii de șoferi”, a precizat András Imre, directorul executiv al Fundației Pentru Comunitate.

În prezent, 81 de beneficiari ai edițiilor anterioare se află încă în pregătire sau sunt programați pentru examene.

„Permis pentru viitor” a primit recunoaștere națională, fiind premiat la Gala Societății Civile în 2018 și la Romanian CSR Awards în 2017. Programul este unul dintre cele mai longevive proiecte sociale finanțate de MOL România.

MOL România, prezentă pe piața locală de aproape trei decenii, este una dintre cele mai importante companii petroliere din țară și derulează numeroase proiecte de responsabilitate socială, în special în domeniul educației și mediului.

Fundația Pentru Comunitate, cu sediul în Cluj-Napoca, sprijină proiecte culturale, sociale și educaționale, având ca scop dezvoltarea unei societăți solidare și incluzive.

Crina Dobocan