Polițiștii din Bihor, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, au făcut mai multe percheziții într-un dosar de evaziune fiscală și delapidare. Acțiunea face parte din operațiunea „Jupiter”, desfășurată la nivel național, sub supravegherea Parchetului General și a Poliției Române.
La data de 3 noiembrie 2025, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Bihor au pus în executare cinci mandate de percheziție. Acestea au avut loc la sediile și punctele de lucru ale două societăți comerciale din Oradea, precum și la locuințele administratorilor acestora.
Potrivit anchetatorilor, în perioada 2022 – 2025, reprezentanții firmelor ar fi înregistrat cheltuieli false în contabilitate, sub forma unor „plăți de diurnă, salarii sau avansuri de deplasare”. În realitate, aceste sume, de peste 8,4 milioane de lei, nu ar fi fost folosite pentru plata angajaților, ci ar fi fost scoase din firme în mod ilegal.
Prin aceste acțiuni, cei vizați ar fi evitat plata impozitelor către stat, cauzând un prejudiciu de aproximativ 1,5 milioane de lei doar din impozitul pe profit. Totodată, administratorii ar fi delapidat banii firmelor, însușindu-și sumele transferate sub justificări false.
În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat documente contabile, contracte, acte privind plata salariilor, precum și două telefoane mobile și un laptop, care urmează să fie analizate în cadrul anchetei.
Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.
La acțiune au participat și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Bihor, care au oferit sprijin polițiștilor economici.
Poliția reamintește că, pe tot parcursul anchetei, persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive.
Crina Dobocan

