Percheziții DNA la Direcția pentru Agricultură Bihor și la domiciliul directorului executiv Nicolae Hodișan
Serviciul Teritorial Oradea al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) desfășoară, luni, 24 martie 2025, percheziții la sediul Direcției pentru Agricultură Județeană (DAJ) Bihor, precum și la două imobile din Oradea și Sântimreu, aparținând directorului executiv Nicolae Hodișan, într-un dosar care vizează fapte de corupție și infracțiuni asimilate corupției.
Anchetatorii au ajuns la sediul DAJ Bihor imediat după începerea programului de lucru, iar acțiunea a implicat ridicarea unor documente din mai multe birouri ale instituției. Potrivit ebihoreanul.ro, printre încăperile percheziționate se află și biroul contabilei, unde doi polițiști mascați blocau accesul, precum și biroul directorului Nicolae Hodișan, care asista la acțiune în prezența unui avocat.
De asemenea, mai mulți angajați ai instituției, printre care Mihai Sorin Mateș, consilier superior în cadrul DAJ Bihor și apropiat al directorului, au fost citați pentru audieri la sediul DNA Oradea, începând cu ora 12:00, relatează sursa citată.
Ancheta este în desfășurare, iar DNA nu a oferit încă detalii suplimentare despre posibilele fapte investigate. Vom reveni cu actualizări pe măsură ce noi informații vor fi disponibile.
Crina Dobocan