Patru răniți în urma a două accidente în Oradea și Nojorid. Trafic restricționat
Marți după-amiază, două accidente rutiere produse în Oradea și Nojorid au trimis patru persoane la spital și au îngreunat circulația în zonele afectate. Cinci autoturisme au fost implicate în evenimentele rutiere, iar traficul a fost restricționat pentru desfășurarea cercetărilor la fața locului.
Primul accident a avut loc în Oradea, pe Bulevardul Ștefan cel Mare, unde două autoturisme s-au ciocnit. În urma impactului, două persoane au suferit răni și au fost transportate la spital pentru investigații medicale. Purtătoarea de cuvânt a Poliției Bihor, comisar-șef Alina Fărcuța, a declarat că traficul în zonă se desfășoară alternativ pe o singură bandă, sub coordonarea polițiștilor rutieri.
Și la Nojorid…
La scurt timp după acest incident, polițiștii au fost alertați cu privire la un alt accident, petrecut în centrul localității Nojorid. De această dată, trei autoturisme au fost implicate, iar două persoane au necesitat îngrijiri medicale. Acestea au fost preluate de echipajele de urgență și transportate la Spitalul Clinic Județean din Oradea. Până la finalizarea investigațiilor, traficul a fost deviat pe varianta ocolitoare a localității.

Din fericire, starea celor patru răniți este stabilă, iar viața lor nu este în pericol. Poliția continuă cercetările pentru a stabili circumstanțele exacte ale producerii accidentelor.
Tot marți, un alt incident rutier tragic a avut loc pe DN19E, între localitățile Mișca și Poclușa de Barcău. Un TIR a lovit o căruță, iar bărbatul aflat în vehiculul cu tracțiune animală a decedat, în ciuda eforturilor echipajelor de salvare de a-l resuscita.
Polițiștii rutieri recomandă șoferilor să circule cu prudență și să respecte regulile de circulație pentru a evita astfel de tragedii.
Crina Dobocan
