Patru motociclete furate din Cehia, descoperite de polițiștii de frontieră la Nădlac

Dată:

- Publicitate -

spot_img

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au descoperit patru motociclete furate, în valoare de aproximativ 30.000 de euro, transportate de un cetățean român.

Incidentul a avut loc în data de 27 ianuarie 2026, pe autostrada A1 Deva – Nădlac, unde polițiștii de frontieră desfășurau controale aleatorii. Pentru verificări a fost oprit un microbuz înmatriculat în Franța, condus de un tânăr român în vârstă de 27 de ani.

În compartimentul de marfă al autovehiculului, oamenii legii au găsit patru motociclete, pentru care șoferul nu a putut prezenta documente de proveniență.

În urma verificărilor în bazele de date, polițiștii au constatat că motocicletele figurau ca bunuri căutate pentru confiscare, semnalarea fiind introdusă de autoritățile din Cehia.

„Motocicletele au fost indisponibilizate la sediul instituției, iar în acest caz au fost demarate cercetări pentru infracțiunea de tăinuire. La finalizarea anchetei, vor fi luate măsurile legale care se impun”, a transmis Laura Beatrice Bondar, purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră.

Crina Dobocan

- Publicitate -

spot_img

Distribuie:

Subscribe

Ultimele Știri

Cele mai citite
Popular