Skip to main content

Patriarhia Română îndeamnă la pace socială

 |  Redacţia  | 

Patriarhia Română îndeamnă parohiile, mânăstirile şi pe credincioşi să nu se implice şi să nu participe la acţiuni contrare legii şi păcii sociale.

Într-un comunicat se arată că pe grupurile reprezentanţilor unor partide politice s-a stabilit ca aceştia să meargă duminică, 8 decembrie în parohii, pentru mobilizarea credincioşilor în vederea organizării unor proteste de stradă.

Reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române atrag atenţia că astfel de instigări pot avea consecinţe negative atât asupra clericilor, cât şi a credincioşilor şi reaminteşte că Biserica promovează rugăciunea şi pacea sufletească pentru binele societăţii.

Reacţia Bisericii Ortodoxe Române vine şi după ce fostul candidat independent Călin Georgescu a îndemnat oamenii să meargă duminică la vot, deşi nicio secţie nu e deschisă după ce alegerile pentru preşedintele ţării au fost anulate.

Şi membrii AUR, au fost chemaţi de conducerea partidului, în faţa fostelor secţii de votare, pentru a aprinde lumânări.