La Biserica cu Lună din Oradea, timpul a bătut altfel duminică, 7 decembrie 2025. Nu cu grabă, ci cu măsură. După aproape o jumătate de secol de slujire neîntreruptă, părintele Teodor Cristea a ieșit la pensie. O pensionare trăită ca un popas de recunoștință, nu ca un sfârșit. Locul său a fost preluat de părintele Ioan Codorean, numit oficial paroh al uneia dintre cele mai încărcate de istorie biserici din vestul țării.
Momentul a avut rânduială și emoție. La instalare a participat părintele vicar Radu Rus, care i-a înmânat părintelui Teodor Cristea o plachetă, în semn de prețuire și mulțumire, și o icoană a Maicii Domnului. Noul ui paroh, părintele Rus i-a oferit Evanghelia, Crucea și Cheile bisericii, simboluri ale păstoririi și ale responsabilității care vin odată cu funcția de paroh. Gesturile au spus, fără vorbe multe, că fidelitatea nu se măsoară în funcții, ci în ani purtați cu greutățile lor.
În cuvinte limpezi, părintele Teodor Cristea a rezumat clipa în două cuvinte: mulțumire și recunoștință. Mulțumire față de Dumnezeu, pentru darul vârstei și al slujirii. Recunoștință față de Maica Domnului, față de sfinții pe care i-a simțit aproape, față de părinți, dascăli, episcopi, credincioși, față de soția și cei doi fii ai săi, ambii preoți.
A vorbit despre anii de la Girișu de Criș și despre cei 26 de ani de la Biserica cu Lună, despre bucurii și încercări, despre reabilitări făcute în vremuri grele. A amintit de episcopii care i-au marcat parcursul și de încrederea primită, mai ales din partea Sofronie Drincec, cel care l-a numit paroh în 2007. Fără regrete și fără revendicări, părintele Cristea a spus limpede că nu a cerut nimic pentru sine, nici măcar atunci când unii l-au îndemnat să intervină pentru fiii săi, pentru a fi numit la Biserica cu Lună.
„Să se facă voia Domnului”, a fost răspunsul, după cum a mărturisit preotul Teodor Cristea.
Rădăcini adânci
Noul paroh, părintele Ioan Codorean, nu vine ca un străin. A sosit la Biserica cu Lună în același an cu părintele Cristea, pe atunci foarte tânăr. Astăzi are două doctorate, unul obținut în țară, altul în străinătate, după studii de doi ani în Grecia. Mai important decât titlurile, a spus el, rămâne datoria.
„Întâi este datoria, apoi bucuria”, a amintit părintele Codorean, citându-l pe părintele Teofil Părăian. Le-a mulțumit tuturor: lui Dumnezeu, episcopului Sofronie pentru încredere, părintelui Teodor Cristea pentru sprijin, familiei sale, dascălilor și comunității care l-a numit mereu, cu afecțiune, „părintele Ionică”. Și a spus că așa vrea să rămână.
Discursul său a avut o notă care amintește de stilul marilor predicatori ai locului: sobru, cald, fără emfază. A vorbit despre faptul că preoții nu sunt stăpâni ai bisericii, ci slujitori ai sufletelor. Despre dorința de a se așeza la inima credincioșilor și de a semăna bucuria lui Dumnezeu.
Părintele Codorean a evocat, cu respect, galeria marilor parohi ai Bisericii cu Lună: Vasile Popovici, Andrei Lupșa, Gheorghe Pruteanu, Lucian Augustin, părintele Teodor Cristea. Nume care spun o poveste despre cultură, curaj și eleganță spirituală. O istorie în care biserica nu a fost doar un locaș de cult, ci un reper pentru comunitate și pentru identitatea românească din Bihor.
La final, omul de afaceri Valeriu Trip, membru al comitetului bisericesc, le-a oferit ambilor preoți câte o icoană și i-a felicitat pentru întreaga activitate. Noul paroh a primit felicitările enoriașilor și i-a binecuvântat pe toți cei prezenți, încheind o zi în care schimbarea a fost trăită cu respect, recunoștință și nădejde.
Crina Dobocan
