Tensiunile au crescut puternic în regiunea Golfului Persic după atacul comun lansat de Israel și Statele Unite asupra Iranului. Situația a provocat teamă în mai multe țări din zonă, iar populația civilă din Teheran a început să părăsească orașul.
Potrivit informațiilor apărute sâmbătă, Iranul a răspuns rapid și a lansat rachete asupra unor baze militare unde sunt staționate forțe americane din Emiratele Arabe Unite, Qatar, Kuweit, Bahrain, Iordania și Siria. Autoritățile din majoritatea acestor state au anunțat că rachetele au fost interceptate, însă atmosfera de panică s-a extins pe fondul temerilor că războiul s-ar putea extinde în întreaga regiune.
Irakul și Libanul au transmis că nu doresc să fie implicate în conflict și încearcă să evite escaladarea situației.
Armata israeliană a declarat că atacul-surpriză, realizat împreună cu americanii, a vizat mai multe întâlniri la care urmau să participe oficiali importanți de la Teheran. Printre persoanele vizate s-au aflat liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, și președintele Masud Pezeskian, însă aceștia ar fi reușit să se adăpostească la timp.
Conform unei informații de ultimă oră citate de agenția Reuters, ministrul iranian al apărării și unul dintre comandanții Gărzilor Revoluționare ar fi fost uciși în urma atacului.
Ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, a declarat că toate locurile de unde au fost lansate acțiunile militare israeliano-americane sunt considerate, de acum înainte, ținte legitime pentru Iran.
Între timp, autoritățile din Teheran i-au îndemnat pe locuitori să părăsească capitala și să evite zonele aglomerate, inclusiv centrele comerciale. Drumurile de ieșire din oraș au devenit extrem de aglomerate, pe măsură ce oamenii încearcă să plece din calea posibilor atacuri.
Spațiul aerian a fost închis, iar școlile și universitățile și-au suspendat activitatea, semn al gravității situației și al incertitudinii care planează asupra regiunii.
Biroul Media din Dubai a confirmat că unele zboruri la Dubai International (DXB) și Dubai World Central – Al Maktoum International (DWC) au fost anulate sau întârziate.
Crina Dobocan


