Pădurea Comunitară Ineu crește cu ajutorul elevilor – 600 de puieți, plantați
Școala Gimnazială „Puiu Sever” din Ineu a devenit cel mai nou partener al proiectului „Pădurea Comunitară Ineu”, inițiativă ce urmărește crearea unei păduri care să aducă beneficii reale pentru mediul înconjurător și întreaga comunitate locală.
Peste 50 de elevi ai claselor V-VIII, alături de directorul Ramona Moț, directorul adjunct Adrian Popa și cadrele didactice ale școlii, s-au mobilizat exemplar și au participat la o acțiune de plantare organizată în cadrul proiectului. Încărcați cu multă energie, zâmbete și dorința sinceră de a contribui la un viitor verde, elevii au plantat 600 de puieți forestieri din speciile nuc negru, stejar peduncular și stejar roșu.
Prin această acțiune, Școala Gimnazială „Puiu Sever” Ineu devine al cincilea partener oficial în cadrul proiectului „Pădurea Comunitară Ineu”, alăturându-se Asociației Eco Forest Life, Departamentului de Silvicultură și Inginerie Forestieră, Primăriei Comunei Ineu și companiei Celestica.

„Suntem încântați că acest parteneriat ne aduce mai aproape de tinerii din comunitate. Educația forestieră este unul dintre pilonii principali ai misiunii noastre și ne bucurăm că putem transmite aceste valori prin activități concrete și implicare activă”, a declarat asist. drd. ing. Racz Alexandru, reprezentantul Asociației Eco Forest Life.
Inițiativa „Pădurea Comunitară Ineu” își propune nu doar plantarea de copaci, ci și construirea unui spirit comunitar în jurul protejării naturii. Este un proiect în plină dezvoltare, deschis tuturor celor care doresc să contribuie la conturarea unei moșteniri verzi pentru generațiile viitoare, spune profesorul Ruben Budău, de la Departamentul de Silvicultură și Inginerie Forestieră al Universității din Oradea.

Asociația Eco Forest Life lansează un apel către toți membrii comunității bihorene.
„Alăturați-vă proiectului nostru! Împreună putem construi o pădure pentru comunitate, un simbol al grijii, unității și responsabilității”, au spus reprezentanții ONG-ului.
Mai multe detalii despre cum puteți susține sau participa la proiect puteți afla de la Asociația Eco Forest Life.
Crina Dobocan
