Începând de luni, 6 octombrie 2025, Oradea Transport Local S.A. va suplimenta numărul de curse pe linia 13, în contextul relocării Policlinicii nr. 1 de pe strada Louis Pasteur în noul Ambulatoriu al Spitalului Clinic Județean, situat pe strada Gheorghe Doja.
Măsura vine ca urmare a colaborării dintre operatorul de transport și Spitalul Clinic Județean, având scopul de a răspunde nevoilor pacienților și cadrelor medicale care accesează serviciile unității sanitare.
Astfel, autobuzele de pe linia 13 vor circula cu o frecvență de 15 minute, ceea ce va asigura o mai bună conectivitate între cartierele deservite și noua locație a Ambulatoriului.
„Ne dorim ca orădenii să aibă la dispoziție un transport public adaptat nevoilor reale. Mutarea Policlinicii nr. 1 a creat necesitatea de a asigura o legătură mai eficientă spre noul Ambulatoriu, iar suplimentarea curselor este un pas firesc”, au transmis reprezentanții OTL.
Noile grafice de circulație vor putea fi consultate în aplicația mobilă OTL, pe site-ul oficial al companiei, în secțiunea Rețea de transport/Grafice de circulație/Autobuze urbane, dar și direct în stațiile de autobuz.
Crina Dobocan