La Arena „Antonio Alexe” din Oradea a avut loc joi, 4 iunie, ceremonia de absolvire a promoției 2026 a Facultății de Științe Economice din cadrul Universității din Oradea. Evenimentul a marcat finalul studiilor pentru cea de-a 33-a generație de economiști și a reunit aproape 300 de absolvenți de la programele de licență, atât de la forma de învățământ cu frecvență, cât și de la cea la distanță.

La festivitate au participat familiile absolvenților, cadre didactice și reprezentanți ai administrației locale și ai unor instituții publice de la nivel național.

Tema aleasă pentru ceremonia de absolvire a fost „Orizont deschis” și s-a vrut a fi un mesaj ales pentru a ilustra trecerea de la perioada studiilor universitare la etapa profesională. Promoția care și-a încheiat studiile a fost pregătită într-o perioadă marcată de schimbări rapide în economie și tehnologie.
Ținutele festive, emoțiile absolvenților și reacțiile familiilor au dat tonul unui eveniment în care diplomele, florile și aplauzele au marcat finalul a trei ani de studiu și pregătire într-un domeniu aflat într-o continuă transformare.

Ceremonia a fost deschisă de decanul Facultății de Științe Economice, prof. univ. dr. habil. Diana Sabău-Popa.
Aceasta le-a transmis absolvenților că ziua festivității reprezintă atât încheierea unei etape importante din viața lor, cât și începutul unei cariere pentru care s-au pregătit în ultimii ani.

Diana Sabău-Popa a spus că succesul absolvenților este rezultatul muncii depuse de aceștia, al sprijinului oferit de părinți și al implicării profesorilor facultății.
În mesajul adresat promoției 2026, decanul a evidențiat faptul că perioada petrecută la facultate nu a însemnat doar acumularea de cunoștințe de specialitate. Ea a arătat că studenții au fost formați într-un mediu influențat de digitalizare, globalizare și de schimbările rapide care afectează economia la nivel internațional.

Primarul municipiului Oradea, Florin Birta, a vorbit despre atmosfera pe care a observat-o înainte de începerea ceremoniei.
Edilul a povestit că, la sosirea la Arena Antonio Alexe, s-a întâlnit cu părinții celor aproximativ 300 de absolvenți. Potrivit acestuia, mulți dintre ei trăiau în același timp bucuria și emoția unui moment important pentru familiile lor.

Florin Birta a spus că a remarcat aceeași stare și în rândul studenților care urmau să își primească diplomele și să încheie oficial perioada facultății.
Primarul i-a felicitat pentru perseverență, pentru capacitatea de a identifica oportunități și pentru timpul dedicat pregătirii academice.
În discursul său, Florin Birta a vorbit și despre contribuția Universității din Oradea la dezvoltarea orașului. De asemenea, a evidențiat rolul profesorilor în pregătirea specialiștilor de care comunitatea are nevoie.

Edilul a amintit și faptul că mulți dintre absolvenți provin din diferite regiuni ale României. În opinia sa, experiența și pregătirea dobândite la Oradea îi pot ajuta să contribuie la dezvoltarea localităților și comunităților din care provin.
Marcel Boloș: „România are nevoie de liderii și economiștii de mâine”
Unul dintre invitații care au luat cuvântul a fost Marcel Boloș, fost ministru și actual director al Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Vest.
Acesta a descris ceremonia drept un moment în care se întâlnesc emoția, recunoștința și speranța și a transmis că absolvirea facultății reprezintă începutul unei noi etape pentru fiecare tânăr prezent în sală.
Marcel Boloș a vorbit despre diferitele forme prin care oamenii pot contribui la dezvoltarea țării. El a arătat că serviciul adus societății nu se rezumă la atragerea de investiții sau la activitatea politică, ci include și educația, formarea profesională și promovarea valorilor care contribuie la pregătirea generațiilor viitoare.

Directorul ADR Nord-Vest a declarat că este onorat de activitatea sa didactică și de posibilitatea de a transmite mai departe experiența acumulată de-a lungul carierei. Totodată, el a afirmat că fiecare generație de absolvenți reprezintă o sursă de încredere în viitor.
În mesajul adresat promoției 2026, Marcel Boloș a spus că absolvenții de astăzi vor ocupa în viitor poziții importante în societate și că sunt pregătiți să aducă schimbări pozitive în comunitățile din care fac parte.
Acesta a apreciat activitatea desfășurată de decanul Facultății de Științe Economice, prof. univ. dr. Diana Popa. Marcel Boloș a evidențiat implicarea acesteia în dezvoltarea procesului educațional, în susținerea performanței academice și în consolidarea unui mediu universitar modern, orientat spre excelență și spre formarea noilor generații de specialiști.
În cadrul intervenției sale, fostul ministru a transmis că fiecare promoție îi oferă speranța unui viitor mai bun atât pentru tineri, cât și pentru întreaga societate. El a subliniat și importanța educației, afirmând că puterea cunoașterii rămâne una dintre cele mai valoroase resurse.
Marcel Boloș a insistat și asupra ideii că diploma universitară nu trebuie privită ca punct final, ci ca începutul unui proces continuu de învățare.
Potrivit acestuia, generațiile care intră acum pe piața muncii vor avea de răspuns unor provocări importante, într-un context dominat de dezvoltarea inteligenței artificiale, de ritmul accelerat al digitalizării și de efectele schimbărilor climatice.
În același timp, acesta a arătat că România are nevoie de economiști, lideri și antreprenori capabili să găsească soluții pentru aceste provocări.
Fostul ministru a făcut referire și la rolul fondurilor europene în transformarea municipiului Oradea. El a subliniat contribuția pe care a avut-o în acest proces și a arătat că o universitate puternică reprezintă un element esențial pentru dezvoltarea și competitivitatea unui oraș.
La ceremonia de absolvire au mai luat cuvântul prof. univ. dr. habil. Anca Dodescu, prorector al Universității din Oradea, precum și prodecanii Facultății de Științe Economice, conf. univ. dr. Dorin Coita și lector univ. dr. Diana Perțicaș.
Aceștia au transmis mesaje absolvenților și au vorbit despre importanța pregătirii profesionale și despre responsabilitățile care îi așteaptă după terminarea studiilor.

Ceremonia a evidențiat și schimbările prin care trece în prezent învățământul economic.
Studenții promoției 2026 au fost pregătiți într-un context în care domenii precum finanțele, contabilitatea, managementul, marketingul și afacerile internaționale sunt influențate tot mai mult de tehnologie și de noile tendințe economice la nivel mondial.
Mesajul transmis de invitați a fost unul comun: succesul profesional va aparține celor care reușesc să combine pregătirea teoretică cu adaptarea rapidă la schimbare, gândirea critică și capacitatea de a veni cu idei noi.
Pentru cei aproape 300 de absolvenți, festivitatea de la Arena „Antonio Alexe” a reprezentat momentul care a făcut trecerea de la viața de student la începutul carierei.
Între emoția despărțirii de anii petrecuți la facultate și entuziasmul noului drum profesional, mesajul „Orizont deschis” a căpătat o semnificație aparte pentru promoția 2026.
În aplauzele profesorilor și ale familiilor, absolvenții Facultății de Științe Economice din cadrul Universității din Oradea și-au încheiat oficial studiile universitare și se pregătesc să transforme cunoștințele acumulate în decizii, proiecte și cariere cu impact în societate.
Crina Dobocan

